.

Investiţii pentru reducerea costurilor la Spitalul Municipal din Hunedoara

Municipalitatea a accesat un proiect de eficientizare energetică a clădirii unităţii medicale.

Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara va beneficia de un program de investiţii pentru creşterea eficienţei energetice, la finalul căruia costurile cu încălzirea şi apa caldă vor fi mult diminuate.

În valoare de peste 23 de milioane de lei, proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile europene, iar procedurile de lansare în execuţie ale investiţiei sunt înaintate. Proiectul tehnic a fost avizat deja, la sfârşitul lunii august, de specialiştii ADR Vest, în aceste zile lucrându-se la pregătirea documentelor necesare pentru achiziţia de lucrări. Procedura ar putea avea loc luna viitoare, urmând ca apoi să se treacă efectiv la realizarea obiectivelor cuprinse în proiect.

Acestea cuprind, printre altele, izolarea termică a pereţilor exteriori, inclusiv partea de la subsolul clădirii, înlocuirea tâmplăriei existente cu una termoizolantă şi cu trei straturi de geam, schimbarea şi izolarea conductelor de distribuţie a agentului termic. De asemenea, sunt prevăzute montarea unor panouri solare cu ajutorul cărora apa caldă şi energia electrică vor fi preparate mai uşor. Totodată, se vor înlocui instalaţiile electrice de iluminat, atât reţele cât şi corpuri mult mai eficiente din punct de vedere al consumului. Proiectul mai include montarea unor instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor.

Potrivit autorităţilor locale şi conducerii spitalului, noul proiect va conduce la obţinerea unor economii importante în bugetul unităţii medicale. În acest fel, vor putea fi suplimentate fondurile pentru achiziţii de echipamente medicale şi cele pentru infrastructura de cazare a spitalului.

Proiectul va fi gata în luna martie 2022.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate