Vineri, 25 ianuarie 2019, primarul municipiului Deva a dispus eliberarea zonei pietonale, între Piaţa Unirii şi Colegiul Naţional „Decebal”, de autovehiculele parcate în acest perimetru.
Accesul autovehiculelor care realizează aprovizionarea în zonă este permis doar între orele 5:00-8:00.
În ceea ce privește accesul riveranilor:
– riveranii care au curți, pot circula cu condiția de a parca mașinile în interiorul curților și le este interzis să oprească, să staționeze sau să parcheze pe carosabil;
– riveranii care nu dețin curți, nu au voie să oprească, staționeze sau să parcheze pe carosabil, ci doar în parcările special amenajate din apropiere.
În situații de urgență, mașinile de pompieri, poliție, ISU, ambulanțe etc. pot circula, opri, parca sau staționa, la fel și utilajele de intervenţie pentru utilități (ex: gaz, enel etc) când există lucrări în zonă, defecțiuni, schimbare de contoare de gaz etc.
Amenzile pentru cei care nu respectă programul de aprovizionare sunt cuprinse între 500-1000 lei.
(Conform HCL nr.263/2007 privind regulamentul pentru desfășurarea accesului controlat pe B-dul 1 Decembrie, tronsonul cuprins între Piața Unirii și str. Aurel Vlaicu.)
Sursa: fB Primaria Municipiului Deva