Două intervenții distincte ale polițiștilor din Valea Jiului au avut loc în ultimele 24 de ore, în urma unor sesizări privind acte de violență în familie, fiind dispuse măsuri legale pentru protejarea victimelor și tragerea la răspundere a agresorilor.
• Femeie de 28 de ani agresată de soț, în municipiul Vulcan
În data de 22 aprilie 2026, în jurul orei 03:00, polițiștii din municipiul Vulcan au fost sesizați prin apel la SNUAU 112 cu privire la un conflict izbucnit între soți. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 28 de ani și un bărbat de 29 de ani, ambii din municipiul Vulcan. Din primele verificări, conflictul ar fi izbucnit pe fondul unor discuții contradictorii. Situația a degenerat, iar bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie. Femeia a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Vulcan, în vederea acordării îngrijirilor medicale. În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie.
• Femeie de 38 de ani agresată și amenințată de concubin, în orașul Petrila
Polițiștii din orașul Petrila au fost sesizați, ieri, de o femeie de 38 de ani, din Petrila, cu privire la faptul că, în seara zilei de 20 aprilie 2026, în jurul orei 23:00, ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 46 de ani, în timp ce se aflau la domiciliu, împreună cu alte persoane, consumând băuturi alcoolice. Din verificări a rezultat că bărbatul ar fi devenit violent și ar fi lovit-o pe femeie cu un pahar în zona capului, provocându-i o plagă deschisă. Ulterior, femeia s-a deplasat la Spitalul de Urgență Petroșani, pentru îngrijiri medicale. De asemenea, femeia a reclamat că, după ce și-a exprimat intenția de a sesiza poliția, concubinul său ar fi amenințat-o, provocându-i o stare de temere. În urma evaluării riscului, polițiștii au stabilit că există un pericol iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie și amenințare.






