Intervenții ferme ale polițiștilor hunedoreni pentru prevenirea accidentelor

Prin activități constante de supraveghere și control în trafic, polițiștii hunedoreni acționează zilnic pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave. Vigilența echipajelor din teren și aplicarea fermă a legislației rutiere au dus la depistarea unor conducători auto care reprezentau un real pericol pentru siguranța participanților la trafic.

 Conducător auto depistat la volan cu permisul retras din motive medicale

 În noaptea de 19 ianuarie 2026, polițiștii de ordine publică din municipiul Hunedoara au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani care conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce retras din motive medicale. Testarea alcooltest a indicat rezultat negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

 Bărbat aflat sub influența alcoolului la volan, depistat pe DN66A

 La data de 18 ianuarie 2026, în jurul orei 14:30, polițiștii din Uricani au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din Uricani, care se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate probe biologice. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 Șofer aflat sub influența alcoolului, depistat în flagrant, în municipiul Brad

 În seara de 18 ianuarie 2026, în jurul orei 23:50, polițiștii din Brad au depistat în trafic un conducător auto de 44 de ani, din București, care se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând 0,58 mg/l. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.

 Conducere sub influența alcoolului și fără permis

 În noaptea de 18 ianuarie 2026, la ora 01:45, pe DN76, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Pianu, județul Alba, aflat sub influența alcoolului (0,68 mg/l), care conducea mașina pe raza comunei Șoimuș, fără a deține permis de conducere.

Au fost demarate cercetări penale pentru ambele fapte.

 Valoare ridicată a alcoolemiei, înregistrată în Deva

 La data de 17 ianuarie 2026, în jurul orei 13:00, polițiștii rutieri au oprit pe un bulevard  din Deva un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din Deva.  Testarea a indicat, în acest caz, valoarea de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

 Șofer sub influența alcoolului, depistat în Subcetate

 La data de 16 ianuarie 2026, la ora 21:09, polițiștii din Hațeg au oprit un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, cercetările fiind continuate conform legii.

 Al doilea conducător depistat băut, pe același sector de drum

 La câteva minute distanță, pe același tronson de drum, polițiștii au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 47 de ani, din aceeași localitate, cu o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Conducător auto cu dreptul de a conduce anulat

 În dimineața zilei de 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din Deva au depistat un bărbat de 76 de ani, din Deva, care conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce anulat. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal, conform legislației în vigoare.

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și pentru a proteja viața tuturor participanților la trafic, polițiștii recomandă:

          •         Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, indiferent de cantitate;

          •         Nu vă urcați la volan fără permis de conducere sau dacă dreptul de a conduce este suspendat, retras ori anulat;

          •         Respectați indicațiile medicale și restricțiile legale privind aptitudinea de a conduce;

          •         Adaptați viteza la condițiile de drum, trafic și vreme;

          •         Fiți atenți și responsabili, mai ales pe timp de noapte sau pe drumuri intens circulate;

          •         Planificați-vă din timp deplasările și apelați la alternative sigure de transport atunci când nu sunteți apt să conduceți;

          •         Respectați regulile de circulație, acestea sunt concepute pentru siguranța tuturor;

          •         Siguranța rutieră începe cu fiecare dintre noi – un moment de neatenție poate avea consecințe grave.

 Polițiștii rămân permanent la datorie pentru un trafic sigur, însă prevenția și responsabilitatea individuală fac diferența.

Partajează această știre

Lasă un răspuns