Intervenții ample ale autorităților hunedorene în urma fenomenelor meteorologice severe  

Județul Hunedoara s-a aflat sub incidența unor fenomene meteorologice periculoase, care au generat numeroase situații de urgență, intervenția autorităților fiind necesară pe parcursul întregii zile pentru limitarea efectelor produse de căderile masive de zăpadă, vântul puternic și depunerile de gheață.

În intervalul orar 07:00–11:00, la nivelul Dispeceratului Integrat au fost raportate 18 situații de urgență. Dintre acestea, cinci au vizat afectarea cablurilor sau a stâlpilor de electricitate și telecomunicații, în localitățile Mărtinești, Brâzic, Deva, Muncelu Mic și Ostrov. Alte 13 intervenții au fost necesare pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil, care au blocat temporar circulația rutieră în localitățile Hunedoara, Săcămaș, Teliucu Inferior, Fornădia, Groși, Dumbrăvița, Hășdat, Deva, Ghelari, Căoi și Ostrov.

Potrivit informărilor transmise de operatorul de distribuție a energiei electrice, la ora 11:00 erau nealimentate 409 puncte de transformare, afectând 24.510 consumatori. Echipele furnizorului de energie au intervenit cu toate resursele disponibile pentru remedierea defecțiunilor.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara a fost activată grupa operativă, iar instituția se află în permanentă legătură cu primăriile din județ și cu celelalte instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, pentru coordonarea eficientă a intervențiilor și aplicarea măsurilor de protecție a populației.

La ora 12:00, lipsa energiei electrice afecta un număr semnificativ de localități, printre care: Vălișoara, Băița, Hărțăgani, Țebea, Brad, Mesteacăn, Hațeg, Călan, Simeria, Certej, Deva, Buceș, Crișcior, Ghelari, Geoagiu, Petroșani, Orăștioara de Sus, Densuș, General Berthelot, Ilia, Zam, Șoimuș, Teliucu Inferior, Bunila și Cerbăl, alături de multe altele.

Până la ora 16:00, pompierii militari din toate subunitățile ISU Hunedoara au gestionat 34 de situații de urgență, intervenind pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil sau pe autoturisme și pentru remedierea efectelor produse asupra rețelelor electrice și de telecomunicații. Cele mai multe misiuni s-au desfășurat în localitățile Săcămaș, Teliucu Inferior, Fornădia, Groși, Brâzic, Dumbrăvița, Vețel, Hunedoara, Hășdat, Ghelari, Muncelu Mic, Bozeș, Bulzeștii de Sus și Luncșoara.

În contextul numărului mare de consumatori rămași fără energie electrică, la ora 15:30, un generator de 110 kVA din dotarea ISU Hunedoara a fost transportat în localitatea Săcămaș, pentru asigurarea alimentării cu energie electrică.

La ora 17:00, erau încă afectați 15.540 de consumatori, iar la ora 19:00, numărul acestora a scăzut la aproximativ 10.000, operatorul de energie electrică acționând în teren cu 21 de echipe proprii și doi contractori.

Având în vedere amploarea situației, din ordinul prefectului județului Hunedoara a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a aprobat Planul de măsuri privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase. Printre măsurile dispuse se numără menținerea activării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, suplimentarea personalului ISU din tura liberă, monitorizarea permanentă a evoluției hidro-meteorologice, informarea populației din zonele vulnerabile și monitorizarea persoanelor cu afecțiuni grave sau aflate în situații medicale speciale.

De asemenea, instituțiile cu atribuții în domeniu au fost mobilizate pentru menținerea drumurilor practicabile, monitorizarea cursurilor de apă, îndepărtarea arborilor periculoși, asigurarea apei potabile la nevoie și dispunerea, dacă situația o impune, a restricțiilor temporare de circulație. Operatorii din turism au fost informați cu privire la riscurile existente, fiind recomandată evitarea deplasărilor în zonele afectate.

Pompierii militari hunedoreni, alături de celelalte autorități implicate, rămân în continuare la datorie pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și pentru restabilirea stării de normalitate în comunitățile afectate.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns