Întâlnire de informare în comuna Râu de Mori, în cadrul proiectului „Tineret pentru viitor”

Municipiul Deva, în calitate de partener în proiectul „Tineret pentru viitor” (Cod SMIS 337431), continuă implicarea activă în sprijinirea tinerilor din județul Hunedoara, prin facilitarea accesului acestora la informații și oportunități concrete de dezvoltare profesională și personală.
În acest context, tinerii din comuna Râu de Mori au participat la o sesiune de informare organizată în cadrul proiectului, activitate care a avut ca scop prezentarea oportunităților oferite, inclusiv servicii de consiliere profesională, orientare în carieră, programe de formare și sprijin pentru integrarea pe piața muncii. Participanții au avut ocazia să afle detalii despre pașii necesari pentru a beneficia de activitățile proiectului și despre avantajele implicării în programe dedicate dezvoltării competențelor. De asemenea, au fost abordate teme de interes major, precum prevenirea consumului de alcool și droguri, combaterea violenței și importanța unui stil de viață sănătos și echilibrat. Participanții au fost informați despre riscurile asociate acestor comportamente, dar și despre resursele și serviciile disponibile la nivel local și județean.
Proiectul „Tineret pentru viitor”, cu o valoare totală de 9.946.223,70 lei, este finanțat prin Fondul Social European Plus și are ca obiectiv sprijinirea tinerilor în procesul de integrare socio-profesională, contribuind la creșterea șanselor acestora de a-și construi un viitor stabil. Proiectul este implementat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Municipiul Deva.
Partajează această știre

Lasă un răspuns