.

Înscrierile la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, până pe 21 iunie

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele extinde perioada înscrierilor cu o săptămână, până pe 21 iunie. Sunt așteptați la înscriere elevi de liceu, consilieri școlari și profesori de discipline STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Școala de vară de la Măgurele se va desfășura în perioada 24 august – 6 septembrie 2019.

Pentru elevii de liceu, școala de vară de la Măgurele pregătește vizite în laboratoarele institutelor din Măgurele, printre care și platforma care găzduiește cel mai puternic laser din lume (ELI-NP), precum și în laboratoarele de fizică, biologie, chimie, geologie de la Universitatea din București. De asemenea, liceenii vor participa la realizarea unui proiect de cercetare, într-o echipă de elevi sub îndrumarea mentorilor. Sunt acceptate înscrierile liceenilor, indiferent de profil sau specializare.

entru profesori, școala de vară oferă oferă activități organizate în forma unor ateliere aplicative și laboratoare cu conținut științific și pedagogic, reunite sub titlul “Abilitățile și carierele viitorului”. Profesorii vor participa la prelegeri despre actualități în domeniile STEM (știință, tehnologii, matematică și inginerie), ale pedagogiilor inovative, vor fi organizate vizite în laboratoarele institutelor din Măgurele și din Universitatea din București.

coala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele 2019 este la a doua ediție și este organizată, în parteneriat, de Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) și Institutul de Științe Spațiale (ISS), sub egida Comunității Educație pentru Științe./www.edupedu.ro

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate