Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara şi expertul antidrog Cătălin Ţone au organizat, zilele trecute, la Deva, Orăştie şi Haţeg, o serie de conferinţe la care au fost invitaţi să participe peste 1.400 de tineri din cele trei oraşe.
Desfăşurate într-un climat relaxat, cu prezentări adaptate vârstei elevilor prezenţi, conferinţele au arătat pericolul cu care se pot confrunta tinerii, dacă cedează unei mici tentaţii de moment, care, mai târziu, se va transforma într-o adevărată dramă, atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor. Prezenţa unui tânăr care s-a confruntat cu flagelul consumului de stupefiante a fost de natură să determine semne de întrebare majore.
Unul din cinci
Cifrele statistice prezentate elevilor sunt îngrijorătoare şi arată o creştere a consumului, în paralel cu scăderea vârstei victimelor. De aceea, este necesar ca tinerii să fie învăţaţi să discearnă pericolele la care sunt expuşi, să nu creadă ceea ce le prezintă diverşi influenceri de pe reţelele sociale.
„Le vorbim copiilor, le vorbim adolescenților despre pericolul drogului, le vorbim despre influența negativă exercitată de către influencer-ii negativi – și am avut o vedetă prinsă cu droguri asupra ei – o să discutăm despre ea, o să focalizăm, vrem să le arătăm ce trebuie să ia bun de la persoanele cunoscute și ce trebuie să evite. Adevărul, realitatea, este una complexă și trebuie să-i învățăm să gândească complex, trebuie să-i învățăm să se adapteze la cerințele sociale, la cerințele școlare, să evite viciile și să apeleze la adulți, la părinți și la profesori, pentru că ei, cu siguranță, îi pot ajuta dacă sunt la încurcătură”, a spus expertul antidrog Cătălin Ţone, principalul pion al conferinţei pe teme antidrog.
Cifre îngrijorătoare
În ceea ce priveşte tinerii, acesta a citat ultimul raport al Agenţiei Naţionale Antidrog, cu date pe anul 2023, menţionând că s-a constatat o creştere „semnificativă”, de la 16,1% la 18,3 %, a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani, care au consumat cel puţin o dată droguri în viaţă.
„Și mai avem alte cifre îngrijorătoare – sunt legate de faptul că avem o vârstă foarte mică la consumul de heroină, 10 ani, s-a comunicat prin raport, de asemenea s-au înmulțit cazurile de supradoză și de intoxicație cu droguri sintetice, undeva la 12-13 ani. Raportul are și date relative, pentru că toate aceste procente sunt sociologice, știm că pot oscila de la o zonă la alta”, a precizat specialistul.
Cocaina- cel mai consumat drog
Potrivit acestuia, cel mai consumat drog din România este canabisul, în special în segmentul 14-18 ani, urmat de noi substanțe psihoactive, cunoscute sub numele popular de cristale, care sunt ieftine şi accesibile, în timp ce pe locul al treilea se află medicamentele cu un anumit conținut de stupefiant, produse pentru anumite afecțiuni, care sunt deturnate din circuitul legal.
Iniţiativa Inspectoratului Şcolar Hunedoara de a se implica în acest gen de conferinţe, prin care tinerii sunt informaţi despre pericolele care-i pândesc, este mai mult decât lăudabilă.
„Știm de la evenimentele anterioare că aceste conferințe, organizate în acest mod, au un impact extraordinar de mare în rândul tinerilor și în rândul elevilor. Să sperăm că reușim să îi sensibilizăm și să îi determinăm să înțeleagă care sunt riscurile și consecințele consumului de droguri, pentru că până la urmă, asta ne dorim cu toții, să aibă grijă de sănătatea lor și de viitorul lor”, spunea inspectorul școlar general Maria Ștefănie.
Cătălin Ţone
Prof.univ. dr. Cătălin Țone a fost șeful Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din București. Este un expert recunoscut în combaterea traficului și consumului de droguri în România, având o vastă experiență de peste 17 ani în acest domeniu. A absolvit studii în Drept, Sociologie și Psihologie, iar pregătirea sa academică include doctorate la Academia Militară și Academia de Poliție. Țone este cunoscut pentru implicarea activă în educarea publicului, mai ales a tinerilor, asupra pericolelor drogurilor. El a susținut în nenumărate rânduri necesitatea introducerii orelor de educație antidrog în școli și a fost implicat în campanii naționale de prevenire. De asemenea, este autorul cărții „Marijuana, zborul spre iad,” în care explorează riscurile legate de consumul de marijuana și combate ideea legalizării recreative a acesteia.