.

Infrastructură educațională modernă în comuna Bistra

În comuna Bistra se lucrează la modernizarea, reabilitarea și extinderea clădirii în care funcționează Școala Primară ,,Nicodim Ganea” cu clasele I-IV – Centru.

Lucrările au început cu zidul de protecție antifoc, situat în partea de nord a amplasamentului, în apropiere de locuinţa individuală existentă acolo. De asemenea a fost turnată fundația clădirii unde va fi amplasată centrala termică.

,,Am reușit să începem lucrările la această școală. Am fost întârziați puțin de obținerea acordurilor și avizelor necesare. Unul dintre acestea a fost și cel de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba privind securitatea la incendiu și cel de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Alba. Condițiile în care învață copiii noștri sunt prioritare pentru mine. Rând pe rând, toate școlile care au nevoie vor fi modernizate și reabilitate. Vreau să vă spun că în Planul de Relansare Economică elaborat de Guvernul Orban se regăsesc investiții de aproape 10 miliarde de lei pentru modernizarea a 2500 de școli și construcția a 180 de grădințe. Sunt convins că și Bistra va putea accesa aceste fonduri pentru investițiile în educație. Știm cu toții că școala este cea mai bună investiție a unei comunități, a unei țări”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Proiectul integral cuprinde extinderea corpului şcolii cu clădirea centralei termice, refacerea sistemului de încălzire, tâmplărie exterioară nouă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, amenajarea exterioară a curții cu trotuare dar și transformarea unei săli de clasă în grupuri sanitare pe sexe şi pentru persoane cu dizabilităţi.

Valoarea totală a acestei investiții este de 547.744,76 lei la care s-au adăugat și costurile suplimentare generate de condițiile de obținere a avizului de la ISU.

Proiectul „Reabilitare, modernizare și extindere Școala cu clasele I-IV, comuna Bistra”, subprogramul Modernizarea satului Românesc, domeniul: realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale primare și gimnaziale, licee, colegii naționale, grupuri școlare, școli profesionale, școli postliceale, unități de învățământ special de stat, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Termenul de finalizare a acestei investiții este de 6 luni.

La Școala Primară din centrul comunei Bistra învață peste 120 de elevi care vor beneficia la finalul acestei investiții de condiții moderne de învățământ, datorită fondurilor accesate de administrația publică locală prin  Programul Național de Dezvoltare Locală.

Edilul din comuna Bistra știe că optimizarea infrastructurii educaționale este imperios necesară. De aceea, primarul Traian Gligor va avea în vedere investiții în construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii de învățământ din comuna Bistra.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate