Infracţiuni rutiere pe drumurile din judeţ

• La data de 17 iunie 2025, ora 20:20 polițiștii au oprit în trafic un moped care circula pe direcția Târnava de Criș – Vața de Jos, fiind condus un bărbat care, la vederea polițiștilor s-a întors din drum, dar a fost oprit de către aceștia la scurt timp pe DJ 707, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din comuna Vața de Jos. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că mopedul era condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Vața de Jos, cu privire la care au constat faptul că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

• Polițiștii din orașul Hațeg au oprit în trafic, în data de 17 iunie, în jurul orei 10.00, un autoutilitară de transport marfă condusă de un bărbat de 34 de ani, din comuna Bretea Română.
În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,51 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Hațeg.

Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns