Incendiu într-un apartament din Lupeni: 13 locatari evacuați, o femeie transportată la spital

Pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni și cei ai Detașamentului Petroșani au intervenit, astăzi, pe bulevardul Păcii din municipiul Lupeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc.

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta într-o cameră, cu mari degajări de fum, existând riscul ca flăcările să se extindă la apartamentul învecinat și la acoperișul imobilului.

Pompierii au acționat cu promptitudine, reușind să localizeze și să stingă focul în limitele găsite.

În urma evenimentului, 10 locatari s-au autoevacuat și alți 3 au fost extrași din zona de pericol de către salvatori.

Printre cei evacuați de pompieri, s-a numărat și proprietara apartamentului care, a suferit o ușoară intoxicație cu fum și un atac de panică.

Femeia a primit îngrijiri medicale la locul intervenției și ulterior a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Partajează această știre

Lasă un răspuns