.

Încă vă așteptăm demisia domnule Prefect!

În primul rând sănătatea! Asta ar trebui să sune în mințile tuturor celor care răspund de viețile noastre, în aceste zile nebune, din care cu toții sperăm să ieșim bine. Dar, din păcate, încrederea nu este sentimentul pe care să-l avem niciunul dintre noi, cei care locuim azi în Hunedoara. Județul este bolnav, iar autoritățile din ce în ce mai iresponsabile.

După ce ne-a asigurat de lipsa de profesionalism a fostului manager al Spitalului Județean de Urgență din Deva, Daniela Lidia Roşca, și după ce a strigat la toate posturile de televiziune centrale și locale despre necesitatea schimbării din funcție a dnei Roșca, Prefectul Vasilică Potecă ar trebui să-și dea demisia. Nu doar pentru că a destituit un manager pe motive politice, ci pentru că, în plină criză medicală, a numit un manager iresponsabil și laș, care și-a dat demisia, la doar câteva zile după ce a fost numit.

De mână cu fostul manager, Silviu Didilescu și cu fostul director medical, Claudiu Antal, trebuie să plece și prefectul județului, ce a garantat pentru seriozitatea și profesionalismul celui pe care l-a numit manager de spital acum câteva zile. Asta demonstrează de fapt fie că nu-i cunoaște pe oamenii pe care îi numește în funcții publice și deci ascultă comenzile altora, fie îi cunoaște și știe că sunt slabi, dar îi preferă în locul profesioniștilor. În ambele cazuri, prefectul dă dovadă de iresponsabilitate și slăbiciune, atribute pe care nu ar trebui să le acceptăm la omul care conduce județul nostru.

Gravitatea vine mai ales din faptul că cei care se plâng de lipsa de profesionalism ai dlor Didilescu și Antal sunt medicii, care au cerut ajutorul Ministrului Sănătății și Ministrului Muncii, printr-o scrisoare deschisă.

Dacă până acum am avut de-a face cu membri ai PNL care au fugit din funcții pentru că nu au vrut să-și asume răspunderea, de data asta prefectului îi cerem noi să plece, pentru că a demonstrat că e și incapabil, și iresponsabil, și inconstient, garantând pentru oameni care nu au ce căuta în fruntea Spitalului Județean de Urgență, în situația în care focarul de la Hunedoara, oricât și-ar dori el, nu mai poate fi ascuns.

Așa cum a procedat în cazul demiterii fostul manager, când a făcut declarații publice de o gravitate maximă, așa îi cerem să procedeze și acum, să iasă public, să-și dea demisia și să recunoască greșeala iremediabilă pe care a făcut-o odată cu numirea managerului Didilescu. Dar, nu ne-ar mira să vedem lipsa de curaj și de asumare a prefectului. Nu ne-ar mira să nu-l mai vedem o perioadă în spatiul public, fugind de cei cărora ar trebui să le răspundă la întrebări.

Dacă are demnitate, Vasilică Potecă recunoaște că azi,  cuvântul medicilor e mai important decât al său, e mai important ce spun ei decât ce spune el, oricât de membru PNL ar fi, pentru că sănătatea noastră nu trebuie să aibă culoare politică.

Deputat PSD Laurențiu Nistor

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate