.

În Valea Jiului sunt peste 1.500 de șomeri în evidențe.

Șomaj, sărăcie și depopulare! De aici încep marile probleme ale Văii Jiului, una dintre zonele cu cele mai multe resurse naturale.

Sunt înregistrați 1.500 de şomeri, pentru care acum autorităţile sunt pregătite să cheltuie 2 milioane de euro, bani europeni, pentru cursuri de reintegrare în muncă. Vor să le ofere inclusiv salopete şi scule celor care ar lucra în construcţii. Dar nimeni nu vorbeşte şi despre investiţii şi angajatori în zonă.

Peste 30.000 de locuitori a pierdut Valea Jiului după 1990, adică peste 20% din populație. Șomajul a crescut continuu, pentru că din cele 15 mine și cariere care erau deschise odinioară, acum se mai extrage huilă din doar 4 exploatații. Două dintre ele, Lonea și Lupeni, sunt într-un program de închidere.

Între timp, România a ajuns să importe cărbune.

În bazinul Jiului se găsește huilă, cărbunele cu cea mai mare putere calorifică, iar zăcămintele ar putea fi valorificate aproximativ 100 de ani. Însă minele au fost închise în lipsa investițiilor.

În Petroșani, Petrila și în celelalte orașe miniere din Valea Jiului sunt peste 1.500 de șomeri în evidențe.

Autoritățile vor să finanțeze cu două milioane de euro, bani europeni, cursuri de reconversie profesională.

Firmele care angajează personal recalificat vor primi o subvenție de 2.250 de lei, timp de un an, pentru fiecare angajat. Mai mult, viitorii salariați care vor opta, de exemplu, pentru firmele de construcții ar putea primi inclusiv truse cu scule și echipamente de protecția muncii.

Programe de reconversie profesională au mai fost, dar nu au avut efectul scontat. Cea mai mare problemă a fost și este lipsa angajatorilor.

Autoritățile vor sa fie reintegrați în muncă măcar 30% din șomerii care vor face cursuri.

Programele de reconversie profesională pentru șomerii din Valea Jiului ar urma să înceapă în primăvară. Până atunci, autoritățile așteaptă propuneri./http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate