.

În judeţul Hunedoara, funcţia de prefect va rămâne PNL, iar cea de subprefect, USR

Liderii coaliție de guvernare au stabilit luni seară, într-o ședință la care au participat președinții partidelor, împărțirea funcțiior de prefect și subprefect. În urma deciziei de la nivelul coaliției, PNL va avea 23 de prefecți, USR PLUS – 14 și UDMR – 5. PNL a cedat județe importante și Capitala, însă a obținut Sibiu și Bihor. Bucureștiul merge la PLUS, în timp ce UDMR va numi prefectul în județul Cluj.

După mai multe săptămâni de negociere, liderii coaliției au împărțit funcțiile de prefect și subprefect din toate județele și din Capitală. Potrivit unor surse participante la negocierie, decizia a fost luată prin sistemul de tragere, PNL fiind primul partid care a ales, optând pentru județul Sibiu. USR PLUS a ales Bucureștiul, iar funcția de prefect va merge la PLUS. De asemenea, USR PLUS a mai obținut județul Timiș. Unul dintre fiefurile PNL, județul Cluj, va avea prefect de la UDMR.

PNL: Alba, Bistrita Nasaud, Brasov, Bihor, Botosani, Calarași, Caraș, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, Vrancea.

USR PLUS: Argeș, Bacău, Brăila, București, Buzău, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui.

UDMR: Arad, Cluj, Covasna, Sălaj, Satu Mare.

De asemenea, PNL va avea 47 de subprefecți, USR PLUS -28 și UDMR – 10.

Cedarea unor județe considerate „fiefuri PNL” către celelalte partide din coaliție ar putea alimenta și mai mult tensiunile din interiorul partidului, după ce la ultima ședință a liberalilor președintelui PNL, Ludovic Orban, i s-a reproșat că decide de unul singur în partid și că împarte funcțiile „pe prietenii”. Reproșurile au fost făcute de Florin Roman și Rareș Bogdan.

Clujul este cel mai important județe pe care liberalii îl cedează la negocieri, fief al edilului din Cluj Napoca, Emil Boc. PNL deține președinția Consiliului Județean și deținea, pâna acum, și funcția de prefect. Actualul prefect, Mircea Abrudean, va fi înlocuit cu Istvan Tasnadi, propunerea UDMR.

De asemenea, PNL cedează Bucureștiul, unde Traian Berbeceanu va fi înlocuit cu o persoană propusă de PLUS.

În schimb, liberalii și-au securizat două județe importante, Sibiu și Bihor, cel din urmă județul condus de Ilie Bolojan, unul dintre liderii importanți ai partidului care la finalul anului trecut se alăturase liderilor care îl contestau pe Ludovic Orban.

Cum se împart funcțiile în interiorul USR PLUS

În urma negocierilor USR PLUS a obținut 14 județe, care vor fi împărțite între cele două partide din Alianță. Astfel, USR își va numi oamenii în 9 județe: Argeș, Bacău, Brăila, Galați, Gorj, Ialomița Maramureș, Suceava și Timiș, în timp ce PLUS a obținut 4 județe și Capitala: București, Buzău, Harghita, Tulcea și Vaslui.

De asemenea, USR va avea subprefeți în județe precum Brașov, Sibiu, Iași, Ilfov, Constanța, Giurgiu, Suceava, Alba, Bihor, Satu Mare, Hunedoara, Mureș, Olt, sau Arad, iar PLUS va avea în Cluj, Vrancea, Neamț, Vaslui, Dâmbovița sau Botoșani. /www.digi24.ro

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Iresponsabilitatea Guvernului Meu in actiune

    He – He ! Pe harta a Romaniei se contureaza clar zona de Nord-Vest ocupata de Ungaria dupa Diktatul de la Viena din 1940. Tulai !
    Asta-i realizarea PNL Orban nu a PSD-Dragnea. Domnul Presedinte stie de ce…

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate