.

În comuna Bistra a fost aprobat cuantumul buselor școlare pentru elevi

Consiliul Local al comunei Bistra a aprobat în ședința ordinară din 26 octombrie 2021, cuantumul burselor care se vor acorda elevilor din învățământul preuniversitar de stat – Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra în semestrul întâi al anului școlar 2021-2022.

Valoarea burselor școlare va fi:

  • bursă de performanță -120 lei/lună
  • bursă de merit – 120 lei/lună
  • bursă de studiu – 100 lei/lună
  • bursă de ajutor social – 100 lei/lună.

Bursele se acordă din bugetul local al Unității Adiministrativ-Teritoriale Bistra, în funcție de posibilitățile financiare și conform prevederilor legale în vigoare.

,,Calitatea educației este important pentru administrația locală din comuna Bistra. Bursele care se acordă îi stimulează pe elevi în procesul de învățământ, iar acolo unde este cazul ajută familiile care au venituri mici. Sistemul de burse este o parte importantă a sistemului de educație. Bursele au rolul de a păstra sau de a aduce copiii în școală sau rolul de a stimula rezultatele bune la învățătură. Chiar dacă bugetul comunei Bistra nu este unul mare, întotdeauna vom face în așa fel încât copiii noștri să beneficieze de burse școlare”, afirmă Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Au fost depuse 145 de dosare pentru burse școlare: 51 pentru burse de merit, 5 de studio și 89 de ajutor social.

Criteriile de acordareaacestor burse suntstabiliteîncadrulconsiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților locale.

Pentru cel de-al doilea semestru al anului școlar, care începe în ianuarie 2022, a fost stabilită majorarea valorii tuturor burselor, cea mai mare dintre ele, 500 de lei, urmând să fie acordată în cazul burselor de performanță, conform Ministerului Educației.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate