Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt, ca aducere aminte a patimilor şi răstignirii lui Hristos. În tradiţia populară, busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul se duc la biserică pentru sfinţire, iar în timpul slujbei se păstrează lângă Cruce. În aceeaşi zi, în calendarul popular este Cârstovul viilor, începutul culesului viilor la români.

Crucea este unul dintre cele mai importante simboluri creştine, fiind menţionată ca semn al Fiului Omului (Matei, 24,30). Sinodul al şaptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci să fie asemenea cu cel al Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv al creştinilor.

Înălţarea Sfintei Cruci (sau Ziua Crucii), sărbătorită cu post şi rugăciune, aminteşte de două evenimente importante din istoria creştinismului:

Tradiţia spune că după răstignirea lui Iisus, în anul 33, ucenicii Mântuitorului au avut grijă să îngroape Crucea, găsită în anul 326, din porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfăntului Împărat Constantin cel Mare.

Dintre cele trei cruci găsite atunci pe Golgota, pentru a se afla care a fost aceea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care sunt crucile tâlharilor răstigniţi odată cu El, patriarhul Macarie a pus să fie atinsă cu ele, pe rând, o femeie moartă. Femeia a înviat când a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos. În ziua de 14 septembrie din anul 335, crucea a fost înăţată solemn de către episcopul Macarie al Ierusalimului, pe un loc înalt, unde să o poată vedea tot poporul.

În anul 614, împăratul persan Hosroe a atacat Ierusalimul, l-a prădat, a întemniţat o mulţime de creştini printre care şi pe patriarhul lor Zaharia şi a capturat Sfânta Cruce. La puţin timp, Hosroe a fost silit să încheie pace cu Imperiul Bizantin, iar în anul 627, după ce şi-a refăcut armata, împăratul Heraclie a atacat imperiul Persan. După victoria decisivă de la Ninveh, prizonierii, printre care şi Sfântul Patriarh Zaharia, au fost eliberați, iar Sfânta Cruce a fost adusă înapoi la Ierusalim, în anul 629.

Într-un gest simbolic, împăratul Heraclie a intrat în Ierusalim purtând el însuşi pe umerii Sfânta Cruce şi într-o procesiune solemne, Sfânta Cruce a fost depusă Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Sfântul Patriarh Zaharia a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie anul 630.

Tradiţii şi obiceiuri de Ziua Crucii

Semnul crucii îndepărtează duhurile rele şi ajută creştinul să evite situaţiile grele, periculoase.

Dimineaţa, credincioşii merg la slujba de la biserică cu buchete de flori care se aşează în jurul Sfintei Cruci sau la icoane.

La sfârşitul serviciului religios, se dă câte ceva de pomană sărmanilor. În funcţie de zone şi de obiceiurile locale, femeile împart căni noi, pline cu miere sau apă curată, pun şi un colăcel, şi dau pomana cu o lumânare întru pomenirea celor dragi plecaţi într-o lume mai bună.

O superstiţie spune că pe 14 septembrie, nu trebuie să se mănânce nici un fel de legume sau fructe care au înfăţişarea sau amintesc de cruce, usturoi, nuci, pepeni sau prune.

O tradiţie spune că în 14 septembrie, numită popular Răpciune, este Ziua Şarpelui. Este ziua „închiderii pământului”, când ţărâna înghite gâzele, insectele şi târâtoarele. De acum înainte şerpii, alte reptile nu mai ies din adăposturile subterane până până primăvara viitoare, în 17 martie, când sunt Alexiile.

Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca.

Până în această zi, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate. Încă se mai poate semăna varză, spanac şi morcovi, se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii şi se adună seminţele coapte din grădini.

De Ziua Crucii, în calendarul popular este Cârstovul viilor, sărbătoarea începutului culesului viilor, când se fac mustul şi vinul. http://stiri.tvr.ro/