Cristian Dan Pașca, candidatul PNL la Primăria Câmpeni își dorește să cunoască viziunea localnicilor cu privire la orașul în care trăiesc.
El a lansat de curând un proces de consultare publică a Planului de Dezvoltare 2020-2024 – Acasă la Câmpeni, plan pe care l-a întocmit împreună cu echipa lui pentru renașterea orașului.
Pe listă se află investiții pentru toate categoriile de vârstă, de la cei mici și până la seniorii orașului. Accesarea fondurilor europene este pe primul plan pentru Cristian Pașca, în condițiile în care până în prezent, administrația publică locală nu a avut nici măcar un proiect pe bani de la Uniunea Europeană.
Acasă la Câmpeni înseamnă pentru Cristian Pașca:
- Modernizarea tuturor străzilor (prioritate zero pentru zona Muncel-Mihoiești) dar și a drumurilor sătești (prioritate zero drumul către Certege și Vârși), cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, dar și a drumurilor care duc spre zona de munte
- Finalizarea lucrărilor începute și neterminate (Parc și zona centrală, Casa de Cultură, străzile Gării, Turzii, Dealului și Fântânele) și monitorizarea lor pentru ca investițiile să fie de calitate
- Modernizarea zonei Blocurilor (termoizolarea blocurilor de locuințe cu fonduri europene sau guvernamentale, amenajarea de noi locuri de parcare, igienizarea subsolurilor, reabilitarea căilor de acces spre/dintre blocuri, amenajarea de magazii modulare pentru depozitarea lemnelor de foc, care să fie date în folosință locatarilor, construirea de platforme subterane pentru depozitarea gunoiului menajer și împrejmuirea celor existente, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, cu acces liber, etc.)
- Școli și grădinițe moderne (extinderea școlii Gimnaziale pentru ca procesul de învățământ să se desfășoare doar de dimineață, reabilitarea Colegiului Național ,,Avram Iancu”, construirea unui campus școlar nou la Liceul Tehnologic Silvic, înființarea unei creșe pentru copiii de la 1-3 ani, acces liber și gratuit al copiilor pe terenurile de sport, plata la timp a burselor școlare, înființarea unor clase de învățământ profesional dual pentru ca elevii să fie pregătiți în meseriile specifice zonei Apusenilor etc.)
- Spitale moderne (construirea de locuințe de serviciu pentru medici, aparatură medicală modernă pentru toate secțiile, realizarea unui centru de dializă la Câmpeni etc.)
- Achiziționarea stadionului și relansarea fotbalului local
- Amenajarea unei baze de agrement cu ștrand, terenuri de sport, pistă de biciclete
- Sprijin pentru fermieri în dezvoltarea de micro-ferme
- Parteneriat cu crescătorii de animale și alte asociații pentru deschiderea unor făbricuțe de procesare a laptelui, de procesare a fructelor de pădure și a ciupercilor
- Transformarea orașului Câmpeni într-un pol turistic al munților Apuseni
- Sprijinirea tinerilor pentru dezvoltarea de afaceri locale în turism, agricultură, servicii, cu consultanță gratuită acordată de primărie
- Atragerea de investitori și sprijinirea afaceriilor locale
- Crearea unor locuri de muncă sigure pe termen lung
- Sprijin pentru pensionari și persoanele vârstnice
Sunt doar câteva dintre investițiile și prioritățile pe care Cristian Pașca dorește să le pună în practică.
,,Îmi doresc un oraș de munte curat, cu străzi și drumuri modernizate, cu un confort urban sporit, cu locuri de muncă sigure și pe termen lung, cu tineri care se reîntorc în orașul nostru după terminarea studiilor, cu școli si grădinițe moderne, dotate la nivelul cerințelor educaționale europene, cu spitale dotate cu aparatură modernă, deservită de medici specialiști, un oraș în care să fie valorificat potențialul turistic, istoric și cultural, un oraș cu oameni fericiți și mândri că trăiesc în Capitala Țării Moților. Și îmi permit să spun că echipa face diferența. O să vedeți în echipa mea oameni noi, capabili, oameni care doresc ca împreună să realizăm o dezvoltare durabilă a orașului Câmpeni”, spune Cristian Dan Pașca.
Cu proiecte fezabile, cu implicare totală și oameni competenți, Cristian Dan Pașca este convins că va putea atrage fonduri europene de peste 20 de milioane de euro cu care să transforme Câmpeniul în orașul European al secolului 21.