.

Iluminatul public al oraşului Simeria trece pe tehnologia LED

Iluminatul public al oraşului Simeria va fi reabilitat, modernizat şi extins în baza unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 2 milioane de euro. Proiectul a fost câştigat săptămâna trecută de administraţia locală, iar contractul de finanţare a fost semnat la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, din Timişoara.

„Vor fi amplasate 1.650 de corpuri de iluminat noi, bazate pe tehnologie LED, se va extinde reţeaua de iluminat prin instalarea a 92 de stâlpi de iluminat noi, iar Simeria va trece la un sistem inteligent de management al iluminatului public, prin telegestiune, şi un sistem inteligent de iluminat al trecerilor de pietoni, inclusiv cu panouri fotovoltaice”, a precizat primarul localităţii, Emil Rîşteiu.

Proiectul prevede şi extinderea sistemului de iluminat public în localităţile aparţinătoare Uroi, Cărpiniş, Săuleşti, Sântandrei, Bârcea Mare şi Simeria Veche.

De asemenea, va fi modernizată clădirea din care se va efectua activitatea de control şi monitorizare a iluminatului public prin sistemul de telegestiune.

Valoarea totală a a proiectului este de 9,98 milioane lei, din care 7,46 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă aprobată prin Programul Operaţional Regional Regio 2014-2020, iar diferenţa este cofinanţarea locală.

Durata de implementare a proiectului este de 15 luni.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate