.

Iluminat stradal inteligent în satele comunei Bistra

Administrația locală din comuna Bistra a semnat cu Administrația Fondului de Mediu, contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în UAT comuna Bistra, județul Alba,  în satele: Bistra, Lunca Merilor, Crețești, Lunca Largă, Gârde, Gănești, Nămaș, Novăcești, Dealu Muntelui, Hodișești, Ciuldești, Rătitiș, Hudricești și Trișorești”.

Investiția este finanțată din Fondul pentru Mediu.

Valoarea totală a investiției este de 1.292.340 lei, iar finanțarea nerambursabilă este de 960.330 lei și reprezintă 75% din valoarea eligibilă a proiectului. Diferența este suportată din bugetul local al comunei Bistra și reprezintă cheltuielile neeligibile.

„Creșterea eficienței energetic și gestionarea inteligentă a energiei în infrastructura de iluminat public este important pentru orice comunitate. Corpurile noi cu LED care vor fi montate au o lumină puternică, echilibrată, fără fluctuații, au protecție la apă, o greutate mică, sunt rezistente la temperaturi extreme, la șocuri și vibrații. De asemenea, montarea acestor corpuri duce la reducerea consumului de energie cu până la 40%. Vom continua să înlocuim corpurile clasice de iluminat cu lămpi pe LED, eficiente și performante, în toate satele comunei”, spune primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Creșterea eficienței energetice a iluminatului public va avea o influență pozitivă asupra: mediului (reducerea poluării prin diminuarea gazelor cu efect de seră – datorită reducerii consumului de energie electric dar și din punct de vedere economic (reducerea consumului de energie electrică, reducerea costurilor de întreținere-menținere a sistemului de iluminat, reducerea apariției defectelor corpurilor de iluminat, creșterea eficienței consumului de energie electric datorită eficienței luminoase a corpurilor cu LED).

De asemenea, vor exista avantaje și din punct de vedere social: îmbunătățirea sistemului de iluminat și asigurarea unei siguranțe a cetățenilor, realizarea unei uniformități mai bune a sistemului de iluminat, creșterea accesibilității în zonă, datorită indicelui ridicat de redare a culorilor se îmbunătățește traficul stradal.

Prin acest proiect, în comuna Bistra vor fi montate 537 de corpuri de iluminat stradale, modern și performante. Acestea pot fi controlate de la distanță prin platforme de management și telegestiune. În funcție de necesități, lămpile pot fi programate să reducă intensitatea luminii la anumite ore, iar senzorii de mișcare încorporați pot face ca intensitatea luminii să crească.

Primăria Bistra a semnat deja contractul pentru faza de proiectare a acestei investiții.

Primarul din comuna Bistra are ca obiectiv extinderea iluminatului public intelligent în toate satele comunei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate