La data de 13 iulie 2025, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, din cursul lunii decembrie 2024, nu mai știe nimic de sora lui, BLIDARU ALINA-EMANUELA, în vârstă de 29 de ani, din Timișoara, aceasta fiind plecată în Germania de circa 2 ani.
Semnalmente: înălțime 1,70 m, greutate 70 kg., ochi căprui, păr de culoare blond (posibil mov, în prezent).
Tot în data de 13 iulie 2025, în jurul orei 13.00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că DONOSĂ MARIAN, în vârstă de 32 ani, din Deva, persoană pe care a avut-o în plasament familial până la vârsta de 18 ani și care a continuat să locuiască cu ea până în prezent, în data de 11 iulie 2025, în jurul orei 12:30, a plecat în mod voluntar de la adresa la care locuiau, respectiv din municipiul Deva și nu a mai revenit.
Semnalmente: 1,80 m .înălțime, circa 65 kg., constituție atletică, ochi căprui, păr șaten deschis, poartă barbă, tatuaje pe ambele brațe (nu se cunosc articolele vestimentare purtate de bărbat în momentul plecării voluntare).
Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii celor doi.
Persoanele care dețin informații despre locurile în care s-ar putea afla aceștia în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.






