.

HUNEDOARA: Restricţii de circulaţie, duminică, pe b-dul Decebal şi în Centrul Vechi

Duminică, 21 august, în jurul orei 13.00, se vor impune restricţii temporare de circulaţie în municipiul Hunedoara, pe b-dul Decebal la intersecţia cu str. Rotarilor şi în Piaţa Eliberării – podul peste Cerna din zona Mendi – strada Elisabeta Mărgineanu (Centrul Vechi).

Restricţiile se vor aplica în funcţie de momentul în care grupurile de ciclişti vor ajunge în zonele amintite.

Măsurile sunt necesare deoarece duminică are loc „Turul Ţării Haţegului”, competiţie de ciclism organizată de Clubul Sportiv Făerag. Pe lângă municipiul Hunedoara, traseul mai include şi o urcare spre Govăjdia prin Teliuc, urmată de revenire spre Teliuc dar cu deviere prin satul Cinciş şi revenire pe „drumul Silvaşului”.

Rugăm şoferii care circulă duminică în zonele amintite să conducă prudent şi să respecte semnalizările echipajelor de poliţie rutieră.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate