Hărău: Petrecere pentru femei, de 8 Martie

Doamnele şi domnişoarele din comuna Hărău vor fi sărbătorite de administraţia locală din comuna Hărău în cadrul unui eveniment ce va fi organizat special pentru ele de Ziua Femeii, 8 Martie. Manifestarea va avea loc la căminul cultural din Hărău, iar femeile care doresc să participe trebuie să anunţe că acceptă invitaţia până cel târziu la data de 1 martie.

„Chiar de Ziua Internaţională a Femeii vom organiza un eveniment special dedicat doamnelor şi domnişoarelor din comuna noastră. Va fi un moment în care vom arăta respectul pe care îl avem faţă de cele care ne înfrumuseţează viaţa, ca soţii, mame, fiice sau bunici. Vom avea o seară plăcută, cu muzică şi dans, flori şi tot ceea ce este nevoie”, a declarat primarul comunei Hărău, Lucian Albu Weber.

Manifestarea din 8 martie va începe la căminul cultural de la ora 17,00.

Ziua Internațională a Femeii (denumită generic Ziua Femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a marca atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței, care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în anul 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.

Sărbătoarea este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor probleme precum egalitatea de gen, drepturile reproductive și abuzul împotriva femeilor. De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.

Partajează această știre

Lasă un răspuns