.

Handbal feminin: Prof.Daniel Gheorghe nu mai este antrenor la CSM Deva

Marți seară a venit un ca un trăznet știrea de la echipa de handbal feminin, CSM Deva, formație aflată pe primul loc în seria C din liga secundă.
Începând cu data de 5 mar­tie 2024, relațiile contractuale dintre CSM Deva și antrenorul principal al echi­pei de handbal feminin, prof. Daniel Gheorghe, au încetat, de comun acord, clubul mulțumindu-i tehnicianului pentru activitatea depusă.
„A fost o perioadă fru­moa­să din viața mea de antrenor, chiar dacă eu am venit la echipă într-un moment dificil. Țin să-i mulțumesc Valentinei Ardean Elisei pentru colaborarea pe care am avut-o și susținerea reciprocă și cred că, împreună, am reușit să formăm o echipă frumoasă și un grup unit la CSM Deva. Îi doresc succes în continuare în cariera sa de antrenor și sunt ferm convins că va ajunge acolo unde și-a propus. De asemenea, vreau să mulțumesc celorlalți colegi din staff-ul tehnic cu care am colaborat în această perioadă. Totodată vreau să mulțu­mesc conducerii administrative și tuturor celor care ne-au acordat sprijinul și încrederea în momentele dificile. Mulțumesc și minu­na­tului public devean care este, în permanență, alături de echipă. Tuturor le doresc mult succes în conti­nuare în ceea ce își propun ”, a declarat Daniel Gheorghe.
Probabil această încetare a colaborării dintre reputatul tehnician și gruparea de­veană vine după ce (atenție!! sunt deocamdată zvonuri ) că din motive financiare se vor reduce subtanțial subvențiile de la Primaria municipiului Deva, pentru toate secțiile din cadrul clu­bului.
Conducerea tehnică a echipei devene va fi asigurată, în continuare, de Valentina Ardean Elisei și Olivia Nanu, aflate și în prezent, în staff-ul de la CSM Deva.
Handbalistele de la CSM Deva revin în fața propriilor suporteri duminică, 10 martie, de la ora 11:00, când vor întâlni pe CSU UV Timișoara, iar un succes le asigură calificarea în play-off-ul pentru promovarea în Liga Florilor, cu trei etape înainte de finalul sezonului regular.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate