Handbal feminin: Foste componente ale echipei din Deva au semnat cu Măgura Cisnădie

Fetele de la CSM Deva au ratat și a doua șansă de a se califica în Liga Florilor deși mi s-a spus că încă situația lor financiară nu era chiar așa de critică cum se spunea. Adică, încă multe dintre jucătoare erau sub contract cu clubul devean, aveau salariile asigurate, cazări, cantonament, etc. Nu am avut acum posibilitatea să verific acest lucru. Dacă a fost sau nu o discuție cu cineva din conducerea clubului sau alte persoane cu posibilități de decizie în ceea ce privește viitorul echipei, iar e de discutat.
Cert este că fiind sub contract (încă!!!) o parte din jucătoare au decis să semneze cu alte entități sportive. Știu că voi fi atacat de unii dintre suporterii echipei devene, pentru faptul că nu țin parte unora dintre jucătoare ,dar e sigur că încă înainte de a se finaliza campionatul unele dintre jucătoarele din echipă aveau deja aranjamente financiare… comode și au decis că vor pleca spre alte formații. Indiferent dacă , unii sau alții vor decide (încă se discută) să mențină actuala structură de formație.
Discutînd cu colegii de breaslă din județele vecine am aflat că sunt jucătoare care au semnat deja cu Măgura Cisnădie, o mai veche rivală a formației din Deva, (încă de pe vrema lui Marian Munteanu). Vor evolua în viitorul sezon la echipa din Cisnădie, fiind deja anunțate în lotul formației (pe care îl va pregăti, nu fostul antrenor Alexandru Weber, ci noua antrenoare Victorina Bora), jucătoarele Fanta Diagouraga (venită la Deva din Congo), slovaca Tatiana Sutranova și Sara Darie. ȘI vor mai fi și altele..
Cam aste e situația acum. Clubul devean precizează, iar eu îmi fac datoria să scriu că…” echipa nu se desfiin­țează”. Că se rupe actuala formulă de echipă, e adevă­rat, lucru dovedit prin ceea ce am scris mai sus. Unele jucătoare pleacă spre echipe mai bine cotate, spre bani mai mulți,altele , cîte or mai fi ele, rămân să lupte pentru viitor. Vorba unuia din conducerea actuală a clubului devean … “ când a fost bine din punct de vedere finaciar, toată lumea a fost mulțumită, cînd vremurile nu mai sunt cum au fost, dăm bir cu fugiții și semnăm cu alte formații sau cluburi”. Aici nu sunt de acord și spun că vremurile sunt ciudate iar fiecare e liber să aleagă ce vrea în viață. Să meargă la mai bine, dacă este posibil.
Pentru CSM Deva, însă trebuie să se facă o analiză atentă (aici îmi dau și eu cu părerea, așa cum o fac mulți dintre iubitorii sportului devean), să se statueze priori­tățile și posibilităție finaciare pentru sportul de perfor­manță. Nu sunt bani, nu facem promisiuni deșarte, nu angajăm competiții fără orizont și poate cel mai important nu promitem… calificări fără acoperire. Avem copii, mulți, care fac mișcare ,asta e bine, dar nu angajăm… promisiuni și nu promovăm din… vorbe, echipe în ligile superioare, fără a avea o certitudine.
Este o lecție pe care o vom învăța, după aceste expe­riențe prin care, atât handbalistele cât și fotbaliștii de la CSM Deva au trecut în ultimele două sezoane.
O să închei spunând doar că sportul devean merită mai multă implicare, mai mult sprijin, sprijin financiar, limi­tat, dar bine ordonat, sprijin politic, dacă vreți, în loc de promisiuni.

Partajează această știre

Lasă un răspuns