Grecia va primi turişti din 29 de ţări, inclusiv din România

Grecia îşi va deschide graniţele pentru turiştii din 29 de ţări începând cu data de 15 iunie, fără măsuri de carantină. Dar vizitatorii străini vor fi testați prin sondaj pentru COVID-19, a anunţat vineri Ministerul grec al Turismului, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Statele din această listă sunt: Germania, Austria, Danemarca, Norvegia, Cipru, Israel, Elveţia, Japonia, Malta, Bulgaria, China, Croaţia, Australia, Noua Zeelandă, Macedonia de Nord, Albania, Estonia, Lituania, Letonia, Liban, Ungaria, Coreea de Sud, Serbia, Muntenegru, România, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă şi Finlanda.

Vizitatorii vor fi testaţi aleatoriu pentru noul coronavirus şi guvernul grec va continua monitorizarea evoluţiilor legate de pandemia COVID-19.

Această listă va fi actualizată înainte de 1 iulie, când ar putea fi adăugate şi alte ţări, a mai precizat Ministerul grec al Turismului.

Măsurile severe de izolare, inclusiv restricţionarea drastică a deplasărilor interne şi internaţionale, au permis Greciei să ţină sub control epidemia de coronavirus.

Grecia a înregistrat până în prezent 2.906 cazuri de infectare şi 175 de decese, ambele cifre mult inferioare celor din alte state europene.

Aceste măsuri au afectat însă industria turismului, care anul trecut a generat pentru Grecia venituri de circa 19 miliarde de euro. (sursa: Agerpres)

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate