Începând din 9 iunie Sala Sporturilor din municipiul Deva va fi gazda unei suite de întreceri naționale de gimnastică organizate de către Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Cetate Deva și susţinute de către Primăria municipiului de la poalele Cetății.
În prima parte a săptămânii vom urmării întrecerile campionatului naţional individual și pe echipe al junioarelor de la categoria I și senioarele cu o posibilă verificare a nivelului de pregătire și pentru componentele lotului național de seniore.
Va urma din 12 iunie să se desfășoare Campionatul național individual și pe echipe al junioarelor de la categoriile a II-a și a III-a , la ambele competiții numărul participantelor fiind destul de mare, dar conform așteptărilor organizatorilor.
Ultima confruntare națională va fi una masculină, fiind cea a juniorilor care vin în premieră la Deva, astfel că vom avea posibilitatea să îi vedem pe cei mai buni juniori din țară la acest moment.
Întrecerile se vor derula în fiecare zi începând cu ora 9.00 iar intrarea spectatorilor este liberă.






