Finalul acestei săptămâni readuce în prim plan, gimnastica artistică deoarece 52 de sportivi de la 15 cluburi (CSM Lugoj, CSS Gloria Arad, CSA Steaua, CSM Reșița, CSS Dinamo, SCM Bacău, CS Dinamo, CSM Constanța, CSS Constanța, CS Farul Constanța, LPS Cetate Deva, CSS Focșani, CSM Onești, CS Petrolul Ploiești și CSS Nr. 1 Timișoara) vor concura la Campionatul Național Individual Open și la Campionatul Național al Echipelor Reprezentative de Club la gimnastică artistică feminină și masculină.
Competiția se va desfășura în perioada 2–4 octombrie 2025, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, iar intrarea este liberă pentru toți cei care doresc să susțină gimnastica românească și pe sportivii noștri.
Această competiție reprezintă ultima etapă de selecție pentru Campionatul Mondial de seniori și prima etapă de selecție pentru Campionatul Mondial de juniori.
În sala de la Ploiești vor fi prezenți și mari campioni ai gimnasticii românești: Vineri, 3 octombrie: Andreea Răducan, Monica Roșu, Marian Drăgulescu iar sâmbătă, 4 octombrie: Cătălina Ponor, Diana Bulimar, Mirela Țugurlan, Loredana Boboc, Claudia Presecan, Simona Păuca Rus.
Program stabilit pentru întreceri:
Vineri, 3 octombrie
10:00–13:00 – Concurs calificare echipe și individual compus (masculin)
13:00–13:30 – Premiere (masculin)
16:40–16:55 – Festivitate de deschidere
17:00–18:40 – Concurs calificare echipe și individual compus (feminin)
18:45–19:00 – Premiere (feminin)
Sâmbătă, 4 octombrie
10:00–13:00 – Finale pe aparate (masculin)
13:00–13:45 – Premiere
16:05–18:05 – Finale pe aparate (feminin)
18:10 – Premiere
Pentru cei interesați, aceste întreceri pot fi urmărite live pe : Facebook: https://m.facebook.com/frgimnastica/






