Ghid CNA de combatere a conținutului ilegal din mediul online, trimis în școli de MEC, pentru elevi, profesori și părinți

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au lansat un ghid practic despre combaterea conținutului ilegal în mediul online, potrivit unui comunicat de presă. Documentul explică ce tipuri de materiale sunt considerate periculoase, cum pot fi identificate și raportate, dar și ce măsuri pot fi luate pentru eliminarea lor. Autoritățile subliniază că protejarea utilizatorilor, în special a minorilor, este esențială într-un mediu digital tot mai expus la riscuri.

Ghidul definește conținutul audiovizual ilegal ca fiind orice material video sau audio care încalcă legislația în vigoare și poate avea un impact negativ asupra publicului. Printre cele mai problematice categorii de conținut se numără materialele dăunătoare pentru minori, care includ videoclipuri cu violență excesivă, provocări periculoase, conținut sexual explicit accesibil copiilor și promovarea consumului de droguri sau a tulburărilor alimentare. De asemenea, documentul avertizează asupra discursului instigator la ură, care poate include incitarea la violență pe criterii de rasă, gen, naționalitate, religie sau alte caracteristici personale, precum și asupra propagandei extremiste de orice fel.

O altă categorie de conținut care poate fi raportată este publicitatea ascunsă sau înșelătoare. Potrivit ghidului, promovarea produselor fără a indica clar că este vorba de o reclamă, publicitatea pentru produse interzise, precum alcool sau tutun destinate minorilor, și publicitatea electorală difuzată în afara perioadei de campanie electorală sunt toate încălcări ale reglementărilor în vigoare. Încălcarea vieții private prin publicarea de date personale fără consimțământ, filmările realizate fără acord în spații private și cazurile de hărțuire online sunt, de asemenea, aspecte semnalate de CNA ca fiind problematice.

  • Ghidul pune un accent deosebit pe fenomenul dezinformării și al manipulării informației. Distribuirea de știri false despre sănătate publică, alegeri, crize sociale sau economice, editarea înșelătoare a conținutului video sau audio și utilizarea conturilor false pentru amplificarea unor mesaje false sunt considerate metode de manipulare care pot avea efecte grave asupra societății. Teoriile conspiraționiste promovate deliberat cu scopul de a induce confuzie sau neîncredere în instituțiile democratice sunt, de asemenea, vizate de măsurile propuse.

Orice utilizator care identifică un astfel de conținut poate face o sesizare la CNA prin intermediul site-ului oficial al instituției. Procesul presupune completarea unui formular în care trebuie furnizate informații precum linkul către materialul problematic, tipul încălcării și o descriere detaliată a problemei. De asemenea, capturile de ecran sunt recomandate pentru a susține sesizarea. Odată primită, sesizarea este analizată de CNA, care verifică dacă intră în competența sa și, dacă este necesar, emite un ordin de eliminare a conținutului ilegal, potrivit ghidului.

CNA subliniază că eliminarea conținutului ilegal nu trebuie confundată cu cenzura. Ordinul de eliminare emis de instituție vizează strict materialele care încalcă legislația și pun în pericol drepturile fundamentale ale cetățenilor, ordinea publică sau siguranța națională. Opiniile legitime, dezbaterile publice și libertatea de exprimare nu sunt afectate de aceste măsuri, conform prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. /www.edupedu.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns