Gala Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – 10 ani de dezvoltare durabilă și promovare turistică

Destinația Ecoturistică Țara Hațegului a aniversat, joi, 28 mai, un deceniu de activitate dedicată dezvoltării durabile, promovării patrimoniului local și consolidării unuia dintre cele mai importante branduri turistice din România. Evenimentul festiv organizat la Hațeg de Asociația de Turism Retezat – unitatea de management a destinației – a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai mediului privat, parteneri instituționali, oameni de cultură și susținători ai ecoturismului.

Momentul aniversar a evidențiat parcursul unei destinații care, în ultimii zece ani, a devenit un model național de dezvoltare turistică responsabilă, bazată pe protejarea patrimoniului natural, cultural și istoric.

„A fost un moment emoționant, un moment de bucurie și de mulțumire pentru tot ceea ce am construit împreună pentru Țara Hațegului! 2026 este un an foarte important pentru noi, fiind anul în care aniversăm 10 ani de la prima certificare pe care am obținut-o din partea comisiei interministeriale coordonate de reprezentanții autorității naționale în domeniul turismului”, a declarat Anca Rusu, managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului.

Aceasta a subliniat că obținerea statutului de destinație ecoturistică presupune îndeplinirea a peste 100 de criterii stricte, demonstrate prin documente și acțiuni concrete, România fiind printre puținele state europene care dețin un sistem național de certificare în ecoturism.

„Când am pornit acest proiect, ne doream ca Țara Hațegului să devină un reper de dezvoltare durabilă, prin intermediul ecoturismului. Lucru deloc ușor de realizat, mai ales că efectele muncii noastre sunt vizibile în timp, nu au rezultate imediate. Dar am crezut în noi și în partenerii noștri – le mulțumim celor care ne-au rămas aproape până astăzi”, a mai spus Anca Rusu.

Managerul destinației a evidențiat și valoarea excepțională a regiunii, considerând că Țara Hațegului poate deveni una dintre cele mai importante destinații turistice ale României.

„Mi-aș dori foarte tare să contribuim și la creșterea sentimentului de mândrie locală. E important pentru noi ca toată lumea, fie turiști, fie localnici, să știe că

Țara Hațegului este, probabil, regiunea din România cu cele mai multe obiective naturale, culturale și istorice pe metru pătrat, cu valori extraordinare, unice în România și chiar în lume”, a afirmat aceasta.

Impact direct asupra comunităților locale

În cadrul evenimentului au fost prezentate și efectele concrete pe care dezvoltarea ecoturismului le-a avut asupra comunităților din zonă, atât din punct de vedere economic, cât și în ceea ce privește promovarea patrimoniului local.

Primarul comunei Sălașu de Sus, Ioan Vlad, a declarat că apartenența la Destinația Ecoturistică Țara Hațegului a contribuit semnificativ la dezvoltarea localității și la creșterea vizibilității turistice a comunei.

„Comuna Sălașu de Sus este stațiune turistică de interes local, iar Asociația de Turism Țara Hațegului se potrivește perfect cu ceea ce se dezvoltă aici. În ultimii ani au apărut mai multe pensiuni, puncte gastronomice locale și mici afaceri dedicate turiștilor. Prin promovarea realizată de asociație, comuna noastră este prezentă în toate materialele turistice și în campaniile media. Nu mai suntem o zonă despre care lumea nu știa nimic”, a precizat primarul.

Acesta a subliniat că numărul turiștilor a crescut constant, în special după reabilitarea Cetății Mălăiești și dezvoltarea traseelor tematice din zonă.

„Anul trecut, aproximativ 7.000 de turiști au vizitat Cetatea Mălăiești. Mulți dintre ei au ales să rămână în comună cel puțin două sau trei zile, pentru a descoperi și celelalte obiective turistice din Țara Hațegului”, a adăugat Ioan Vlad.

La rândul său, primarul orașului Hațeg, Adrian Pușcaș, a evidențiat rolul esențial al asociației în extinderea și diversificarea ofertei turistice din întreaga regiune.

„Asociația Țara Hațegului a avut un rol foarte important în dezvoltarea turismului din zonă. Pe lângă obiectivele deja consacrate, precum Mănăstirea Prislop, au fost promovate și multe alte atracții turistice din întreaga Țară a Hațegului. Astfel, numărul turiștilor a crescut considerabil, iar durata șederii acestora în zonă este tot mai mare”.

Un nou ambasador pentru Țara Hațegului

Unul dintre momentele importante ale galei a fost acordarea titlului de ambasador de imagine lui Cosmin Oprescu, multiplu campion european și mondial la taekwon-do ITF, președinte al Federației Române de Taekwon-do ITF, Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit.

Cosmin Oprescu se alătură astfel unor personalități precum Avel Ritișan, Toma Coconea, Avram Iancu, Nicolae al României și Felix Tătaru, care promovează imaginea Țării Hațegului la nivel național și internațional.

Un model de ecoturism recunoscut la nivel național

Destinația Ecoturistică Țara Hațegului acoperă unele dintre cele mai valoroase zone naturale și culturale din România: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Parcul Național Retezat și o parte a Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.

Zona include peste 40 de trasee de drumeție și cicloturism, cele pentru biciclete fiind omologate de Ministerul Turismului în premieră națională.

Certificată oficial în iunie 2016 ca a treia destinație ecoturistică din România, Țara Hațegului continuă să promoveze turismul responsabil, produsele locale și dezvoltarea comunităților rurale, printr-un amplu parteneriat public-privat coordonat de Asociația de Turism Retezat.

***

Compania de presă Accent Media a fost premiată, la Gala Destinaţiei Ecoturistice Ţara Haţegului, categoria Media, pentru contribuţia valoroasă în dezvoltarea durabilă şi promovarea valorilor extraordinare ale zonei.

Cătălina Neag

Partajează această știre

Lasă un răspuns