Într-o lume plină de incertitudini, în care datinile străbune sunt invadate de obiceiuri străine nouă,  dar care încearcă să se impună, se mai întâmplă ca, în zi de sărbătoare, tradiția românească să-și spună cuvântul, eclipsând tot ceea ce vine de pe alte meleaguri.

În zi de sărbătoare

Alexandra și Ana, două fetițe minunate, prin inocența lor molipsitoare, ne pun față în față, în zi de Paști, cu valorile și tradițiile de necontestat ale poporului nostru.

Mândre de costumele lor populare, cele două copile adorabile, poartă cu măreție și o imensă bucurie straiele străbune, ducând mai departe însemnele portului românesc. Și, în inocența lor, încă nu realizează cât de important este acest lucru pentru noi, dar și pentru viitorul lor, să se păstreze nealterat trecutul lăsat moștenire de bunicii și străbunicii noștri.

Într-o îmbrățișare îngemănată cu natura

Vesele și fericite, Alexandra și Ana se bucură de razele îndrăznețe ale soarelui primăvăratic, care și-au făcut loc pe bolta cerească venind să le mângâie cu duioșie pe creștet, de clipocitul apei, de copacii în floare și de natura care renaște treptat, îndemnându-ne să le fim alături. Ne cheamă să ne bucurăm împreună cu ele de anotimpul plin de culoare, de crudul ierbii, de fluturi și flori, de întreaga natură care respira cu nesaț aerul binefăcător al primăverii, de tot ce ne înconjoară. Iar noi, lăsând în urmă toate problemele zilnice, le împărtășim cu prisosință bucuria, minunându-ne împreună cu ele de spectacolul uimitor al lumii verzi. Renunțăm chiar și la ”artificialul”care pătrunde și se instalează cu rapiditate peste tot, ca să primim cu recunoștință darurile oferite de Natură și Divinitate în zi de sărbătoare.

Dar timpul nu stă în loc

Și nimeni sau nimic nu se poate opune noului. Dar este bine să agreăm ”noul constructiv”, care ne ajută în munca noastră, în tot ce dorim să realizăm, iar exagerările trebuie analizate cu atenție. Pentru că, ce-i prea mult strică!

Le putem cultiva copiilor dragostea de frumos altfel, fără să le oferim cele mai teribile invenții tehnice care creează dependență, făcându-i să uite ce înseamnă joaca prin curte sau în fața blocului, alături de copiii de vârsta lor.

Și dacă-i vom duce mai des la țară, unde cățelușul bunicii zbrudă liber prin curte, fără lesă, zgardă sau botniță, cum se întâmplă să vadă astăzi pe la oraș, vor aprecia încă de mici ce înseamnă viața în aer liber sau dragostea de valorile autentice. Pentru că, într-o lume în continuă schimbare, doar zâmbetul inocent al copiilor rămâne același.

Iar Alexandra, care ne zâmbește cu detașare, mândră de costumul ei ardelenesc moștenit de la străbunica, ne-o demonstrează cu prisosință.

Așadar, să zâmbim și noi alături de copiii noștri, să le cultivăm, cât se mai poate, dragostea de frumos, de tradiții și de pământul străbun.

Cornelia Holinschi