.

Fotbal: Juniorii U19 de la CSM Deva, campioni județeni

Tinerii fotbaliști cu vârsta sub 19 ani de la CSM Deva au cucerit, din nou, titlul de campioni ai județului Hunedoara, cu două etape înainte de finalul campionatului.
În meciul din etapa a XX-a, CSM Deva a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, pe Retezatul Hațeg și înainte de finalul campionatului au opt puncte avans față de urmă­toa­rele clasate.
Devenii au condus la pauză cu 1-0, prin golul marcat de Vișan, în minutul 29. În partea secundă Nicoară a reușit o dublă, în minutele 63 și 67, ultimul gol fiind marcat din penalty, scorul ajungând la 3-0 pentru CSM Deva. Apoi echipa din Hațeg a revenit în joc și a marcat de două ori, prin Păștilă (74) și Bănățeanu (84), scorul ajungând la 3-2.
Într-un final incandescent, în ciuda ploii căzute, Boldor a înscris în minutele de prelungire și a consfințit scorul final, de 4-2, pentru CSM Deva, echipă pregătită de Florin Călugărița, Marius Tănasă și Aurel Sava și în rândul căreia evoluează și jucători mai tineri, de la grupele antrenate de Gabriel Constantin și Constantin Vișan.
CSM Deva: Costică – Sicoe, Penzes, Tod, Stoia – Bloțu, Avram, Nicoară, Lăcătuș – Boldor, Vișan; Glodean – Drăgan, Negru, Iacob, Băm­bălău, Sita, Silvestru, Roșca. Antrenori: Florin Călugărița, Marius Tănasă, Aurel Sava.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate