După ce au trecut pe la mai multe grupe de copii si juniori ai clubului, Paul (2009) fiind antrenat de către Dan Ardelean, iar fratele sau mai mic David (2011) pregătit de către Marius Opric, Radu Pleian, Dorin Costea și de asemenea Dan Ardelean, au reușit frumosul pas spre Barcelona Academy, în urma probelor și testărilor pe care le-au depășit cu brio.
Cei doi au fost juniori în cadrul clubului de la vârstele de 10 ani (Paul) respectiv 6 ani (David). Paul şi David reprezintă două modele pentru toți copiii Centrului de Copii şi Juniori, atât în plan sportiv, fiind polivalenți în teren datorită calităților bine dezvoltate, dar și uman, reprezentând un exemplu de ambiție, determinare, profesionalism și nu în ultimul rând, educație.
În prezent, Paul si David sunt pregătiți de antrenori din La Masia, una din școlile de fotbal emblemă ale lumii, Xavi Hernandez, Andres Iniesta, Lionel Messi sau Lamine Yamal fiind doar o mică parte dintre jucătorii care au ajuns în fotbal datorită acestei academii. Întrebați care ar fi lucrurile pe care cei doi le-ar recomanda tinerilor care vor să ajungă fotbaliști, cei doi au spus la unison că ambiția, munca alături de dorința arzătoare de a nu renunța la visul tău sunt cele mai importante lucruri.
Să le dorim mult succes în drumul pe care au pornit și nu în ultimul rând, să le mulțumim pentru exemplul pozitiv pe care îl dau sportului simerian.






