Cel de al 5-lea meci amical al verii pentru deveni.
Echipa de seniori a clubului devean, aflată în pregătire pentru apropiatul sezon competițional din Liga 3 își continuă seria meciurilor de pregătire înaintea debutului în noul sezon Vineri,14 august CSM Deva va evolua în deplasare la Sibiu pentru un nou test important.
Este programată întâlnirea dintre FC Inter Sibiu și CSM Deva, începând cu ora 11:00 acest joc fiind un nou prilej pentru echipa deveană de a-și verifica nivelul de pregătire, de a pune în practică ceea ce se lucrează la antrenamente și de a continua să construiască pentru sezonul de Liga a III-a.
Juniorii de la echipele aflate în cadrul CSM Deva și-au aflat adversarii pentru nouol sezon competițional. Astfel componenții echipelor U19 și U17 vor avea parte de un sezon cu meciuri interesante și provocări importante, în compania unor adversari puternici, CSS Lugoj, LPS Tg. Jiu,ACS FC Corvinul Hunedoara,CSM Reșița, CSM Tg. Jiu,CS Drobeta Tr. Severin, CSS Caransebeș și CSS Drobeta Tr. Severin.
Campionatele coordonate de către FR fotbal debutează pe 23 august, iar în prima etapă echipele devene de juniori vor evolua pe teren propriu având ca adversar direct formațiile de la CSM Târgu Jiu după programul: U19 – ora 12:00, iar U17 – ora 14:00.
Tinerii juniori de la U 13 pregătiți de prof. Flaviu Leuceanu, vor evolua în Liga elitelor, seria a 12-a alături de formații consacrate într-o competiție puternică cu adversari valoroși:Gloria Arad, UTA, Viitorul Arad, Corvinul, CSS Lugoj, Unirea Alba Iulia, LPS Sebeș și Metalurgistul Cugir.
Duminică 16 august vor evolua pe terenul sintetic de la Stadionul Cetate Deva în compania celor de la UTA.
Succes!






