Expoziție de pictură „Turnuri, Ziduri și Visuri. Transilvania în acuarelă”, la Muzeul Castelul Corvinilor

Muzeul Castelul Corvinilor are plăcerea de a găzdui, până la sfârșitul lunii octombrie, în prestigioasa Sală Bethlen, expoziția de pictură „Turnuri, Ziduri și Visuri. Transilvania în acuarelă”, semnată de artista Raluca Mărginean. Expoziția reunește o selecție de lucrări ce explorează patrimoniul arhitectural și peisagistic al Transilvaniei, filtrat prin sensibilitatea și transparența tehnicii acuarelei.
Turnurile medievale, zidurile cetăților și atmosfera onirică a locurilor sunt reimaginate cu sensibilitate și rafinament. Raluca Mărginean a studiat pictura în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și face parte din Uniunea Artiștilor Plastici din România. Practica sa artistică se remarcă printr-o abordare poetică a spațiului și memoriei, iar lucrările sale propun o reinterpretare vizuală a Transilvaniei ca tărâm al visului, al istoriei și al contemplării.
Expoziția poate fi vizitată în cadrul turului muzeal, oferind vizitatorilor o experiență artistică aparte, în armonie cu atmosfera istorică a castelului.
Partajează această știre

Lasă un răspuns