.

Evenimente culturale la Simeria

Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria a organizat în luna octombrie evenimente culturale variate, care au atras public de toate vârstele.

Astfel, în data de 5 octombrie, la Parcul de Afaceri Simeria, a avut loc evenimentul PARFUM DE ROMANŢĂ, în cadrul căruia publicul a avut parte de un program de romanţe, cântece de petrecere şi şlagăre româneşti, în interpretarea soliştilor: Răzvan Furdui, Ciprian Roman şi Gabriel Cândea (câştigătorul Trofeului Tinereţii la Festivalul de la Amara – 2019 ).

În data de 11 octombrie, a avut loc evenimentul WE WILL ROCK YOU ! – BALUL BOBOCILOR LICEULUI TEHNOLOGIC DE TRANSPORT FEROVIAR ANGHEL SALIGNY, care a avut ca temă perioada anilor 60-70. În concurs s-au înscris 21 de boboci, care au luptat pentru titlurile de Miss şi Mister Boboc. Aceştia au pregătit, împreună cu copiii de la Clubul Smart al Copiilor Simeria, momente de dans, de pantomimă, de teatru şi chiar de interpretare muzicală. A fost un eveniment dinamic, plin de culoare şi de energie pozitivă.

În data de 21 octombrie, de la ora 11, la Parcul de Afaceri Simeria, pentru copiii înscrişi la ciclul primar de învăţământ, a fost prezentată piesa de teatru ADEVĂRATA POVESTE A LUI HANSEL ŞI GRETEL, cu participarea Teatrului de Artă Deva. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru copiii bucuroşi să se întâlnească cu personaje îndrăgite din poveşti, cu care au cântat şi au dansat.

Luna noiembrie debutează cu FESTIVALUL TOAMNEI, eveniment care se află deja la ediţia cu numărul 5 şi care se va desfăşura în data de 2 noiembrie, la Parcul de Afaceri Simeria. În cadrul acestui eveniment, dimineaţa, se vor organiza ateliere de creaţie, precum şi concursuri de desene, de dovleci sculptaţi şi de costume. Seara va avea loc un spectacol la scenă, susţinut de toate trupele de dans modern şi de balet de la Clubul Smart al Copiilor din Simeria.

În data de 18 noiembrie, de la ora 13, va fi prezentată elevilor de liceu comedia UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI, cu participarea Teatrului de Artă Deva. “Este absolut necesar să încercăm să dezvoltăm copiilor şi tinerilor din comunitatea noastră dragostea pentru cultură şi pentru frumos, de aceea ne planificăm astfel de spectacole la Simeria”, spunea managerul Centrului Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria, Mihaela – Anca Albu.

La finalul lunii noiembrie va fi prezentată publicului comedia CINA DE ADIO. Mihai Călin, Gheorgeh Ifrim şi Ecaterina Ladin sunt cei trei actori cunoscuţi publicului care vor da viaţă personajelor din piesa scrisă de multi-premiaţii Alexandre de la Patelliere şi Matthieu Delaporte. Subiectul piesei este inspirat de un trend parizian al evoluţiei prieteniilor, o cină de adio organizată pentru prietenii cu care nu vrei să mai vorbeşti. Lucrurile scapă însă de sub control şi se transformă într-o serie de dezvăluiri care vor aduce hotote de râs.

Pentru luna decembrie, organizatorii pregătesc o serie de evenimente variate, atât pentru copii cât şi pentru adulţi, dintre care amintim doar câteva: un concert cu Alexandra Uşurelu, o seară de colinzi, un spectacol de teatru, muzică şi dans cu copiii de la Clubul Smart al Copiilor Simeria.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate