EVENIMENT: Roboţii se prezintă

La “Gala Roboticii Hunedorene” au participat șase echipe din cele șapte calificate la faza națională a concursului BRD FIRST TECH CHALLENGE, invitați de onoare fiind colegii de la Lego Warriors, echipa lego a CND Robotics.

Participanții au avut ocazia să împărtășească cu reprezentanții mediului de business din județ o parte din experiențele lor și au reușit să capteze atenția acestora, găsind susținere pentru etapa următoare.
Roboții au avut o evoluție de excepție, fiind ultimele teste înainte de competiția națională. Discuțiile au fost deosebit de interesante, axându-se pe detalii tehnice, invitații dorind să pătrundă tainele laboratorului de fizică în care știința evoluează, se aliniază standardelor internaționale, iar acești copii reprezintă viitorul.
Organizatorii evenimentului, echipele Cyber 2.0 Warriors și Decebal Tech, îm­preună cu echipele oaspete: RobotX Hunedoara (deținătoare a Premiului Regional Inspire Award și a Premiului Albert Einstein 2018, la nivel mondial, în Mexic), RobotY Hunedoara, LYNX Hunedoara și Wafy Petrila au organizat meciuri demonstrative pentru oaspeți și reprezentanți ai sponsorilor prezenți la eveniment.

Partenerul oficial al evenimentului a fost ROTARY CLUB DEVA, reprezentat prin dl. Președinte Adrian Rotaru. De asemenea, ne-au fost alături BOSCH, Macon SA – XELA, Kargo Express SRL, Apa Prod Deva, Quasar Group, SEWS, Societatea de Microfinanțare Aurora IFN SA, Fabri SRL Brad, Butique Oana, Cofetăriile EIS, care ne-au răsfățat cu un festin dulce, Safety Autoserv, Salon Modex Brad, Asociația Baia Domnilor Bucium Poieni Alba, Restaurantul La Căsuța din Șoimuş, Farmaciile Tacomi – by Irina Tâlvescu, Zeus – men style, Pensiunea Ponor din Vața de Jos, care a oferit marele premiu al tombolei – un week-end all inclusive, pentru două persoane la Vața.
Parteneri media Accent Media și InfoHD.


Mulțumim celor care ne-au susținut și promitem să venim acasă, de la etapa finală, care se va desfășura la București, în perioada 22-24 martie, cu rezultate foarte bune.

Alexandra Tarod, reporter junior, partici­pant în cadrul echipei Cyber 2.0 Warriors, al clubului CND Robotics

Partajează această știre

Lasă un răspuns