Elevii olimpici se pot înscrie la liceu, fără să mai susțină Evaluarea Națională 2026, potrivit unui ordin al Ministerului Educației, care a fost publicat pe 1 aprilie, în Monitorul Oficial.
Până pe 31 august 2026 se realizează înscrierea și repartizarea elevilor care au obținut în gimnaziu premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau au obținut premiul I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de MEC, conform ordinului.
Lista olimpiadelor recunoscute pentru fiecare profil și specializare și actele necesare pentru dosar conține 15 competiții în plus, față de anul trecut, transmite Edupedu.
Elevii olimpici se pot înscrie în clasa a IX-a într-un singur județ, fără susținerea evaluării naționale și fără susținerea probelor de aptitudini, respectiv a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și respectiv fără a li se calcula media de admitere.
Înscrierea olimpicilor se face peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.
Documente necesare pentru înscriere:
- cerere pentru înscrierea în învățământul liceal, pentru anul școlar 2026-2027
- documentele doveditoare ale premiilor obținute, în original și în copie;
- cartea de identitate și/sau certificatul de naștere, în copie certificată cu mențiunea „Conform cu originalul”;
- foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a, cu calculul mediei generale, și fișa medicală, în original și în copie. /www.alba24.ro






