.

Elevii din comuna Bistra au fost premiați în cadrul proiectului ,,Satul copilăriei mele”

Școala Gimnazială ,,Nicodim Ganea” Bistra a răspuns cupromptitudine invitației Consiliului Județean Alba de a participa la concursul ,,Satul copilăriei mele”, aflat la a IV-a ediție.

Acesta este un concurs care se adresează elevilor din ciclul primar (clasele pregătitoare-IV) și din ciclul gimnazial (clasele V-VII) și are scopul de a stimuli copiii pentru a evidenția prin maniera aleasă de fiecare (desene/colaje/machete) a modului de raportare față de valorile locale în care s-au născut și se formează (tradiții, obiceiuri, peisaje locale și arhitectura tradițională).

Concursul este organizat pe două secțiuni, pe fiecare ramură de vârstă: desene și colaje, respectiv machete.

Juriul este format din specialiști în domeniu, profesori de desen din școlile unde se desfășoară concursul și reprezentanți ai autorităților administrației publice locale.

De la Școala Gimnazială ,,Nicodim Ganea” Bistra au făcut machete și desene care reprezintă în viziunea fiecăruia satul copilăriei, 140 de elevi.

24 de elevi au fost premiați cu rechizite și au primit diplome.

,,Activitatea culturală  „Promovarea conceptului de peisaj cultural în rândul copiilor” prin organizarea concursului „Satul copilăriei mele – ediţia a IV-a” în satele şi comunele judeţului Alba vizează educarea tinerei generații în spiritual formării unei opinii capabile să prețuiască valorile tradiționale locale în ceea ce privește peisajul cultural și arhitectura tradițională. Este un proiect deosebit inițiat de Consiliul Județean Alba. Mă bucur că am avut la Bistra un număr mare de elevi care s-au implicat în acest proiect. Acest lucru denotă preocuparea copiilor față de locul natal și de tradițiile noastre. Felicitări celor care au fost premiați dar și celor care au intrat în acest concurs. Pentru administrația public locală toți participanții la concurs sunt câștigători”, spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

,,Satul copilăriei mele”, un regal de culoare și creativitate are ca autori mii de copiii din satele și comunele județului Alba.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate