Elevii clasei de chitară de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au obținut rezultate remarcabile la Transilvania Youth Guitar Competition, concurs dedicat tinerilor pasionați de chitară clasică, desfășurat în 1 martie 2025 la Cluj-Napoca.
Transilvania Youth Guitar Competition este un eveniment creat de tineri chitariști pentru tineri chitariști și este organizat în parteneriat cu Asociația de Chitară Transilvania și Liceul Teoretic „Elf” din Cluj-Napoca. În cadrul celei de-a treia ediții a concursului, pe scena Liceului Teoretic „Elf” au urcat zeci de tineri chitariști din întreaga țară. Aceștia și-au demonstrat talentul în cadrul a patru categorii de vârstă distincte, sub evaluarea unui juriu național format din reprezentanți ai școlii românești de chitară – interpreți și pedagogi cu experiență din mediul preuniversitar și universitar. Între membrii juriului, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva a fost onorat să aibă un reprezentant în persoana domnului profesor Antonio Josan.
Competiția, aflată la a treia ediție,a fost un prilej de afirmare pentru elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, care au demonstrat excelență artistică, tehnică și expresivitate muzicală. Sub îndrumarea profesorilor lor dedicați, Antonio Josan și Lorant Norbert Bravyak, elevii Liceului au cucerit aprecierea juriului și premii importante. Premiul IIa fost acordat elevilor MihaliDragoș (clasa a V-a) și Chiș Larisa (clasa a VII-a), iar premiulIII elevilor Barbu Darius (clasa a IV-a), Stanca Mădălina (clasa a VI-a) și Rista Evelina (clasa a VII-a).
De asemenea, elevii Dragoș Mihali (clasa a V-a), Erwin Landt (clasa a XI-a), de la clasa de chitară a prof. Lorant Norbert Bravyak au obținut Trofeul clasei la secția chitară clasică profesioniști la cea de-a V-a ediție a Concursului Național de Interpretare Instrumentală „RO ART FEST” desfășurat online în 22 februarie 2025.
Aceste premii reprezintă o recunoaștere a muncii susținute, talentului și pasiunii elevilor noștri, dar și a profesionalismului cadrelor didactice care îi pregătesc zi de zi. Liceul de Arte „Sigismund Toduță” își reafirmă, astfel, poziția de centru de excelență în educația artistică, contribuind la formarea viitoarelor generații de muzicieni. Felicităm toți elevii participanți pentru performanțele lor și le dorim mult succes în continuare!
Responsabil pentru relația cu presa
Prof. Andreea Lupu