Dupăpiatră- ”Întâlnirea moților cu istoria”

Astăzi, am participat la un eveniment de suflet, organizat în cinstea moților care și-au dat viața pentru apărarea pământului strămoșesc și a identității românești.

La împlinirea a 175 de ani de la declanșarea Revoluției române de la 1848-1849, am fost prezent la Dupăpiatră, în comuna Buceș, la „Întâlnirea moților cu istoria”, eveniment omagial ajuns la ediția 51.

În defileul de la Cheia-Dupăpiatră, în primăvara anului 1849, s-au dat lupte grele între localnici și trupele maghiare aflate în retragere dinspre Abrud spre Brad. Victoria zdrobitoare a moților obținută în fața trupelor maghiare mai bine instruite și înarmate a rămas înscrisă cu litere de aur în istoria noastră națională.

Am asistat cu mare emoție la ceremonia omagială pregătită de gazde și am depus o coroană de flori la monumentul de la „Crucea Iancului” ridicat în memoria moților care și-au dat viața pentru ca urmașii lor și toți românii din Transilvania să beneficieze de toate drepturile care se cuveneau națiunii majoritare.

Nu trebuie să uităm niciodată eforturile și sacrificiul înaintașilor și, ori de câte ori avem ocazia, trebuie să-i cinstim așa cum se cuvine! Avram Iancu, eroul nostru național, și tribunii săi au un merit extraordinar în lupta pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania. Priceperea și determinarea lor i-au însuflețit pe moții din Apuseni, care au luptat până la ultimul, pentru ca națiunea română să aibă un viitor pe aceste meleaguri. Atâta vreme cât simțim că aparținem neamului acesta atât de greu încercat, avem datoria să păstrăm vie amintirea Eroilor care s-au jertfit pentru Ardeal și pentru România.

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate