În inima Apusenilor, satul Dupăpiatră-Cheia, județul Hunedoara, a găzduit, în zilele de 5 și 6 iulie 2025, editia a 53-a a manifestării „Întâlnirea moților cu istoria”, un eveniment emblematic dedicat memoriei eroului național Avram Iancu, supranumit „Crăișorul Munților”, și luptei moților din anul 1849.
Tradiția continuată cu mândrie și respect a adunat sute de participanți, deopotrivă localnici, turiști și oficialități, într-un omagiu solemn și vibrant adus înaintașilor care și-au apărat glia și credința.
Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată la Crucea de la Dupăpiatră, locul-simbol ridicat în memoria moților căzuți în luptele de la mijlocul secolului al XIX-lea. Soborul de preoți, în prezența autorităților locale și a numeroși participanți, a săvârșit parastasul pentru cei care și-au jertfit viața pentru libertatea și demnitatea poporului român. Ceremonia a continuat cu depuneri de coroane și onor militar, într-un cadru solemn, încărcat de emoție.


În cuvinte vibrante, istorici și lideri locali au evocat momentele dramatice ale anului 1849, când moții, alături de preoți curajoși precum Simion Groza din Rovina și conduși de Avram Iancu, au rezistat cu îndârjire trupelor maghiare. Primarul localității Traian Achim Marcus, în cuvântul său, a subliniat că „moții nu și-au uitat niciodată rădăcinile, iar această sărbătoare este dovada vie că istoria și tradițiile noastre merg mai departe, prin fiecare dintre noi”. Această luptă de apărare a devenit un simbol al voinței neînfricate a românilor ardeleni, iar Crucea de la Dupăpiatră, ridicată în 1972, rămâne și astăzi un altar al memoriei, purtând inscripția „Honor et patria” – Onoare și Patrie.
Atmosfera de sărbătoare a continuat cu un spectacol folcloric de excepție, unde au evoluat ansambluri cunoscute din zonă și artiști consacrați, precum Ansamblul Folcloric al Comunei Buces „Fii Motilor’’, Liliana Laichici, Robert Târnăveanu, DoinelHândorean, Ancuța Matei Olar, Alina Pinca, Cristian Fodor, Monica Blaga, Costi Dumitru, Nelu Ban-Fântâna . Muzica populară, dansurile tradiționale și portul autentic au readus în prim-plan frumusețea și bogăția culturii moțești.
Aceste evenimente demonstrează că, dincolo de simpla comemorare, moții păstrează vie o legătură profundă cu istoria lor, iar valorile patriotismului, curajului și solidarității sunt transmise din generație în generație. La Dupăpiatră, tradiția s-a dovedit a fi nu doar un prilej de rememorare, ci și un liant al comunității, reunind oameni de toate vârstele, într-o pledoarie autentică pentru păstrarea identității naționale.
Întâlnirea moților cu istoria din 2025 rămâne, astfel, un eveniment de suflet, în care istoria, religia și sărbătoarea populară se împletesc armonios, lăsând în urmă o emoție profundă și reafirmând mândria transilvană. Este dovada vie că, pe aceste meleaguri, respectul față de trecut nu este uitat, ci cinstit cu demnitate și dragoste de neam.






