Duminica aceasta am petrecut-o în mijlocul oamenilor gospodari ai județului Hunedoara.

O zi plină de tradiție, culoare și autenticitate!
Am început la Vața de Jos, unde producătorii locali ne-au încântat cu bunătăți pregătite cu suflet, iar meșterii populari au adus în prim-plan priceperea și pasiunea lor pentru frumos. Atmosfera a fost una caldă și primitoare, cu muzică, dans și voie bună.
👏 Felicitări primarului Liviu Ioan Lință pentru organizarea impecabilă și pentru implicarea constantă în promovarea tradițiilor locale!
Apoi, la Totești, m-am bucurat să fiu alături de gospodarii locului, adevărați păstrători ai unei îndeletniciri străvechi: creșterea oilor. Târgul de Toamnă și Expoziția de Ovine au adus în prim-plan tradiția, munca și dragostea pentru satul românesc.
👏 Îl felicit pe primarul Tiberiu Pasconi pentru implicarea constantă și pentru grija față de comunitate și de valorile autentice ale zonei!
🙏 Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la aceste evenimente de suflet!
Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, astfel de evenimente ne arată că educația nu se face numai în școli, ci și prin exemplul viu al celor care păstrează tradițiile, muncesc cu demnitate și insuflă, generație după generație, dragostea pentru satul românesc.
Oamenii locului sunt adevărații dascăli ai identității noastre, iar ceea ce învățăm de la ei nu se găsește în manuale, ci în obiceiuri, în bucuria lucrului bine făcut și în respectul față de rădăcini.
Natalia Intotero
Deputat PSD de Hunedoara
Vicepreşedinte Camera Deputaţilor
Partajează această știre

Lasă un răspuns