Riscul de infectare cu trichineloză crește semnificativ în perioada sacrificării porcilor în gospodării, odată cu apropierea sărbătorilor – avertizează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, care atrag atenția că boala poate avea consecințe grave asupra sănătății, dar poate fi și prevenită, prin măsuri simple de siguranță alimentară.

Recomandările medicilor pentru prevenirea îmbolnăvirii:

Achiziționați animale din unități avizate sanitar-veterinar!

Aprovizionați-vă cu carne din unități comerciale specializate care vând doar produse avizate sanitar-veterinar!

Trimiteți probe de carne din porcul sacrificat în gospodărie în centrele autorizate ale autorităților sanitar-veterinare, pentru efectuarea examenului trichineloscopic și consumați carnea doar după rezultatul negativ al acestuia; procedați la fel cu carnea de vânat!

Nu consumați carnea până când nu este complet gătită (la o temperatură de minimum 71 de grade Celsius); procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug paraziții!

Curățați bine toate ustensilele care ating carnea!

Spălați-vă pe mâini după manipularea cărnii crude!

Preveniți apariția rozătoarelor în gospodăriile în care se cresc porci!

La nivel național, numărul cazurilor de trichineloză s-a dublat, în anul 2024, comparativ cu anul 2023, când au fost înregistrate 31 de cazuri, în timp ce, în județul Hunedoara, a fost confirmat un singur caz de îmbolnăvire, în ultimii cinci ani – potrivit cifrelor raportate de DSP Hunedoara.