.

Droguri pentru minorii din Hunedoara; nouă persoane arestate

Nouă persoane au fost arestate preventiv, iar pentru alte două a fost instituită măsura controlului judiciar, într-un dosar care face referire la trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi deţinerea fără drept a acestora, între consumatorii vizaţi numărându-se şi minori din judeţul Hunedoara.

Procurorii DIICOT Alba Iulia susţin că în perioada 2022-2023, inculpaţii au comercializat şi au oferit cu titlu gratuit, droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe psihoactive către diverşi consumatori, inclusiv minori, din municipiul Hunedoara şi localităţile învecinate.

Droguri şi bani

În cadrul anchetei din acest dosar, au fost efectuate 30 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Hunedoara, fiind identificate şi ridicate „cantităţile de aproximativ 400 de grame de substanţă solidă (cristal), 150 de grame de canabis, 10 grame de rezină de canabis, 140 de grame de substanţă vegetală (substanţă  cu efect psihoactiv), 5 cântare electronice, 13 telefoane mobile, 11 dispozitive pentru mărunţit, bunuri folosite la ambalarea şi consumul de droguri, sumele de 16.830 lei şi 5.115 euro, precum şi alte mijloace de probă”, se arată într-un comunicat al DIICOT Alba.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză au fost confiscate cantităţile de 17,6 kilograme canabis, 1,3 kilograme rezină de canabis (haşiş) şi peste 20 grame de noi substanţe psihoactive.

Mandate de arestare

Procurorii DIICOT Alba au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventivă a celor nouă  inculpaţi reţinuţi iniţial de procurorii DIICOT. Cei nouă sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii şi deţinerea fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.

Activităţile judiciare în acest dosar au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate