.

Dosare penale pentru şoferi prinşi băuţi la volan

În data de 25.09.2019, în jurul orei ora 18:30, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată despre faptul că o persoană care a consumat băuturi alcoolice, conduce un autovehicul.  În urma verificărilor, polițiștii au depistat un bărbat de 45 ani, din municipiul Lupeni, care conducea un ATV pe raza comunei Băiești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În data de 26.09.2019, în jurul orei 00:35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au depistat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Voicu Cneazu, din același municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,57 mg/l alcool în aerul respirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate