Dosare penale pentru şoferi depistaţi în trafic fără permis sau sub influenţa băuturilor alcoolice

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au intensificat controalele în trafic, desfășurând acțiuni menite să prevină accidentele și să asigure un climat de siguranță pentru toți participanții la trafic. În urma acestor acțiuni, mai multe persoane au fost depistate încălcând legea, fiind, astfel, scoase temporar din trafic. Intervențiile ferme ale polițiștilor reflectă angajamentul constant al acestora de a combate comportamentele periculoase și de a menține ordinea pe drumurile publice.

• La data 05 aprilie 2025, în jurul orei 22:40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Dragoș Vodă, din Deva, a avut loc un eveniment rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că autoturismul implicat în eveniment ar fi fost condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Deva, care a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat.    Conducătorul auto a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, în schimb a fost condus la o unitate medicală,  unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

• La data de 06 aprilie 2024, în jurul orei 00:10, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia  au oprit în trafic pentru control, pe DJ 706, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 38 ani, din județul Timiș.    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,52 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din Ilia, pentru prelevarea probelor biologice.

•  În data de 05 aprilie 2025, la ora 23:55, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată despre faptul că un minor ar fi condus un autoturism pe raza comunei Romos. Polițiștii care s-au deplasat  la fața locului, în urma cercetărilor au stabilit faptul că un minor  în vârstă de 17 ani ar fi condus un autoturism pe raza comunei  Romos, iar la efectuarea unei manevre de mers înapoi nu s-a asigurat și a lovit gardul unui imobil (în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime). Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că  minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală din Orăştie, pentru recoltare probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

• În data de 05 aprilie 2025, în jurul orei 14:05, polițiștii au oprit în trafic, pe raza orașului Petrila, un autoturism care se deplasa în direcția Petrila-Lonea. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că persoana aflată la volan, o femeie de 55 de ani, din Petrila, avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

• În data de 05 aprilie 2025, la ora 01:47, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie despre faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au stabilit, în urma verificărilor efectuate, faptul că un bărbat de 37 de ani, din județul Timiș, care ar fi condus un autoturism pe strada Victor Babeș, din Orăștie,  ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a acroșat autoturismul condus de femeie, rezultând avarierea celor două autoturisme. În cazul bărbatului, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,58 mg/l, alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor necesare stabilirii alcoolemiei.

•  La data de 04 aprilie 2025, în jurul orei  11:50, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurala Ilia au oprit în trafic, pe DJ 688, în afara localității Roșcani, autoutilitara  condusă de un bărbat de 33 de ani, care nu posedă  permis de conducere.

•   În data de 03 aprilie 2025, în jurul orei 10:30, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Republicii, din Petrila, autoturismul condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Bănița. Conducătorului auto i-a fost solicitat să efectueze un test alcooltest cu etilometrul, însă acesta nu a reușit să finalizeze testarea, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul de Urgență Petroșani unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, conform buletinelor de analiză toxicologică, polițiștii au stabilit că bărbatul a condus autoturismul pe drumurile publice, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările, în cauzele prezentate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns