.

Doi absolvenți de gimnaziu din județ au obținut media generală 10 la examenul de Evaluare Națională

Am primit cu bucurie vestea că doi absolvenți de gimnaziu din județul Hunedoara au obținut media generală 10 la examenul de Evaluare Națională.
Rezultatele comunicate în urmă cu puțin timp de către Ministerul Educației Naționale ne onorează ca județ. Pe lângă cei doi elevi de 10 proveniți de la Colegiul Național Decebal din Deva și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva, alți 38 de elevi din județul nostru au obținut medii generale de peste 9.50 la acest prim examen important din parcursul lor educațional.
Îi felicit pe cei doi elevi deveni de nota 10 pentru performanța realizată, pentru seriozitate și perseverență, pentru munca pe care au depus-o pentru a ajunge la asemenea rezultate. Îi felicit pe profesorii lor și pe părinții acestor copii care ne fac cinste și ne arată, odată în plus, că învățământul hunedorean este unul de calitate.
Totodată, îi felicit pe toți absolvenții clasei a VIII-a din județul Hunedoara care au promovat examenul de Evaluare Națională.
Mult succes tuturor pe mai departe!
Laurențiu NISTOR,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate