Din 9 mai, va fi lansată a patra ediție FIDELIS din 2025. Dobânzile vor fi de până la 7,80%

Cea de a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro.

Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din mai, vor beneficia de dobânzi neimpozabile:

în lei:

  • de 6.75% – cu scadența la 1 an;
  • de 7.40% – cu scadența la 3 ani;
  • de 7.80% – cu scadența la 5 ani.

în euro:

  • de 3,85% – cu scadența la 2 ani;
  • de 6,25% – cu scadența la 7 ani.

Beneficiile pentru donatorii de sânge continuă
Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei și scadență la 1 an, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2024, va avea o dobândă de 7,75%. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Ce aduce nou FIDELIS în 2025:

  • Lansări lunare;
  • Posibilitatea de a subscrie, timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a lunii;
  • Dobânzile și scadențele pentru următoarea ediție se anunță la finalul lunii curente pentru emisiunea viitoare;
  • Un nou partener: TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank, principalul broker de retail din România, pe lângă BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank.
  • Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Partajează această știre

Lasă un răspuns