În paralel cu activitățile vizând sportul – după cum ne spunea Domokos Balazs (foto) în calitatea sa de director – indiferent de forma și practicarea acestuia, DJST Hunedoara a continuat seria întâlnirilor cu diferite grupuri și organizații ale tinerilor hunedoreni, toate având ca deziderat susținerea și încurajarea acestora de a dezvolta proiecte și activități pentru și în comunitățile lor.
Mai mult, instituția noastră este deschisă voluntarilor care desfășoară activități de formare creativă pentru adolescenți. Astfel, Centrul de Tineret din cadrul instituției este aproape tot timpul un adevărat tumult de tinerețe, curiozitate, dorință de cunoaștere și de aprofundare a acelor valori necesare unei vieți împlinite (responsabilitate, curaj, determinare, loialitate, putere, respect, libertate, prosperitate, claritate, leadership). În acest sens, am răspuns pozitiv de fiecare dată solicitărilor venite din partea Fundației Județene de Tineret Hunedoara, în vederea derulării unor parteneriate comune. Cea mai recentă colaborare este cea privind derularea proiectului „Tinerii și Fundațiile Județene pentru Tineret”.
DJST Hunedoara nu doar a pus la dispoziție spațiul necesar organizării întâlnirilor de tineret, ci s-a și implicat activ în dezbaterile inițiate și derulate de membrii FJT Hunedoara, contribuind la un dialog constructiv, generator de idei și programe comune. Chiar dacă Direcția pentru Sport și Tineret Hunedoara pare să mai fie ceva timp o instituție care trebuie să facă față procesului de reorganizare a activităților, suflul său, dat prin oamenii care muncesc aici, demonstrează că prin dezbateri, discuții, proiecte sau alte activități reușim să scoatem la suprafață tot ce este mai valoros din noi.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș