DEVA: Ziua Poliţiei Locale sărbătorită printr-un eveniment dedicat copiilor şi comunităţii

Primăria Municipiului Deva, Direcția Poliția Locală Deva și Asociația „Inimi Generoase” au marcat joi, 21 mai 2026, Ziua Poliției Locale, printr-un eveniment special dedicat celor mici, desfășurat într-o atmosferă plină de energie, bucurie și implicare comunitară.
Timp de aproape două ore, copiii, însoțiți de părinți și bunici, s-au bucurat din plin de activități interactive și educative, gândite să îmbine jocul cu învățarea și formarea unui comportament responsabil în trafic. Parcul „Cetate” din Deva a devenit un spațiu al veseliei și al descoperirii, unde cei mici au participat la:
🚲 trasee educative
🚦 activități de educație rutieră
🎶 muzică și voie bună
🎁 tombolă și surprize pentru participanți
Evenimentul „Pedalăm și traversăm în siguranță” a reunit copii cu vârste între 4 și 14 ani, care au avut ocazia să participe la concursuri, trasee practice pentru biciclete și trotinete, precum și la demonstrații de prim ajutor, toate desfășurate într-un cadru sigur și prietenos. La final, participanții au fost recompensați cu premii.
Prin această inițiativă, organizatorii au urmărit promovarea siguranței rutiere, a spiritului civic și a responsabilității, într-un mod accesibil și atractiv pentru cei mici. Astfel de acțiuni contribuie la apropierea copiilor de valorile comunității și de cei care veghează zilnic la siguranța orașului.
Ziua Poliției Locale rămâne nu doar o sărbătoare instituțională, ci și un prilej de conectare autentică între comunitate și Poliția Locală Deva, demonstrând că educația, prevenția și implicarea pot merge mână în mână cu bucuria copilăriei.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns